Abonare la google news

Zeci de persoane așteaptă la centrul de vaccinare de la Romexpo, în Vinerea Mare. Dozele de ser au întârziat

 Zeci de oameni au așteptat la coadă să se imunizeze la cel ,mai mare centru de vaccinare din Bucuresti. S-au format cozi și asta pentru că dozele de vaccin au întârziat, iar zeci de oameni au așteptat la coadă să se imunizeze.

Deși vaccinul a ajuns la centru, sute de persoane stau la o coadă care se întinde pe câteva zeci de metri.

Dozele au ajuns în jurul orei 12.00.  Asteptarea oamenilor a creat nemultumiri si spun ei, nu a fost pentru prima dată când au întârziat dozele.  De asemenea, oamenii citică organizarea, pentru că nu pot păstra distanţa.

Citeste si:  Premierul Cîțu anunță deschiderea etapei a treia de vaccinare: România primește 2,6 milioane de vaccin numai în luna martie

Potrivit A3, cadrele mediciale au spus, neoficial, că de vină pentru această situaţie ar fi populaţia care ar fi ajuns la programare mult mai devreme decât ar fi trebuit.

Oamenii spun că au respectat programarea şi au venit la timp

Reprezentanții centrului au anunțat că problema s-a rezolvat, în prezent sunt suficiente doze pentru următoarele zile, iar oamenii pot veni să se vaccineze.

Gândul.RO a prezentat recent fotografii de la centrul Romexpo, unde zeci de persoane au așteptat răbdători la coadă pentru a se vaccina. S-au format, duminică, cozi în curtea celui mai mare centru de vaccinare din București.

Citeste si:  Bine ați venit în „zona Erico”: „La UTA, cel mai bun sezon al meu în fotbal”

Citește mai mult

Un bărbat a leșinat într-un centru de vaccinare

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a leșinat, joi, într-un centru de vaccinare, la Romexpo. Acestuia i s-a făcut rău, iar cei de la centrul de vaccinare au chemat ambulanța.

Bărbatul a fost dus la spital cu ambulanța,

Pfizer, despre întârzierea celei de a doua doze de vaccin

BioNTech și partenerul Pfizer au avertizat luni că o întârziere în administrarea celei de a doua doze de vaccin ar putea duce la lipsa unui răspuns imun împotriva COVID-19, după ce mai multe țări, printre care Marea Britanie, Germania și Danemarca au luat în calcul o astfel de strategie.

Citeste si:  Franța are nevoie de AstraZeneca și Johnson & Johnson. Vaccinurile, „indispensabile“ pentru campania de vaccinare

„Siguranța și eficacitatea vaccinului nu au fost evaluate pe diferite scheme de dozare, deoarece majoritatea participanților la studiu au primit a doua doză în intervalul specificat în studiile clinice”, se arată într-o declarație comună.

„Nu există date care să demonstreze că protecția după prima doză este susținută după 21 de zile.”, precizează cele două companii, în același comunicat.

Citeste articolul pe Gandul