26 septembrie 7:24 PM

Abonare la google news

Xi Jinping: „Situaţia din Strâmtoarea Taiwan este întunecată”

Într-o scrisoare de felicitare adresată lui Eric Chu pentru alegerea sa la conducerea Kuomintang (KMT), o formaţiune politică favorabilă apropierii Taipeiului de Beijing, Xi Jinping aminteşte că Partidul Comunist Chinez şi KMT „au insistat în trecut asupra Consensului din 1992 şi opoziţiei faţă de independenţa Taiwanului pentru a promova relaţii mai paşnice între cele două părţi”.

„În prezent, situaţia din Strâmtoarea Taiwan este complexă şi întunecată”, apreciază liderul chinez în această scrisoare publicată de KMT, presând la conlucrare pentru pace şi pentru „unificarea ţării”.

Relaţiile dintre China şi Taiwan au cunoscut o perioadă de apropiere sub preşedinţia lui Ma Ying-jeou, membru al KMT, între 2008 şi 2016. Atunci Taiwanul a acceptat  acordul numit Consensul din 1992, care menţionează că există o singură Chină, dar nu precizează cine este reprezentantul legitim dintre Beijing şi Taipei. China consideră Taiwanul o parte din teritoriul său şi nu exclude să preia controlul asupra sa prin forţă dacă va fi nevoie, notează AFP.

Xi Jinping, liderul chinez cu cea mai agresivă poziţie în problema Taiwanului de după Mao Zedong, a estimat chiar că recucerirea acestui teritoriu este „inevitabilă”.

Tsai Ing-wen, actuala preşedintă a Taiwanului, respinge presiunile exercitate dinspre Beijing şi insistă că se află la conducerea unei naţiuni suverane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul