Abonare la google news

Vulcanul Semeru, din provincia indoneziană Java de Est, a început să erupă sâmbătă. Cenușa și fumul ajung în atmosferă la o înălțime de 5.600 de metri

Vulcanul Semeru, din provincia indoneziană Java de Est, a început să erupă sâmbătă, expulzând coloane de fum şi de cenuşă care ajung în atmosferă până la înălţimea de 5.600 de metri, potrivit datelor transmise de Agenţia indoneziană de geologie, plasată în subordinea Ministerului Energiei din această ţară, relatează Agerpres.

În Indonezia se află aproape 130 de vulcani activi, mai mulţi decât în oricare altă ţară de pe Glob, şi, deşi mulţi dintre ei prezintă niveluri ridicate de activitate vulcanică, de multe ori pot să treacă mai multe săptămâni şi chiar luni înainte să se producă o erupţie.

Vulcanul Semeru a erupt sâmbătă în jurul orei locale 17:00. Înregistrări video distribuite pe reţelele de socializare arată mai mulţi nori de cenuşă vulcanică plutind deasupra locuinţelor din regiune.

Agenţia indoneziană de gestionare a dezastrelor naturale nu a răspuns deocamdată solicitărilor formulate de jurnaliştii de la Reuters, care doreau să afle dacă autorităţile locale vor emite un ordin de evacuare a populaţiei.

Şi alţi vulcani indonezieni, precum Merapi, situat pe insula Java, şi Sinabung, aflat pe insula Sumatra, au prezentat recent semne de activitate vulcanică.

 

Sursa Foto: Captur videoa/ Facebook


Sursa: G4Media