Abonare la google news

Vreme frumoasă în toată țara. Care este prognoza pentru weekend

Astăzi predomină vremea frumoasă și temperaturile ajung la normal. După-amiază și seara apar ploi de scurtă durată în zonele de munte și, izolat, în restul țării. Maximele ating 32 de grade în sudul Olteniei.

 

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici atmosfera va fi însorită, vântul va avea intensificări trecătoare la malul mării și temperaturile mai cresc un pic față de ziua trecută.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, maximele mai câștigă 2…3 grade față de ieri. Soarele strălucește toată ziua, iar la amiază temometrele vor indica 28…29 de grade Celsius.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi frumoasă, cu mult soare dar și câteva ploi de scurt durata ăîn zona de munte. La amiază se vor înregistra 24…27 de grade Celsius.

Vreme plăcută și temperaturi în creștere găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Doar pe la munte, în a doua parte a zilei, s-ar putea să cadă câțiva stropi de ploaie.

În ținuturile vestice va domina atmosfera însorită. Se încălzește, iar după prânz maximele ajung la valori apropiate de normalul perioadei.

În Transilvania va fi puțin mai răcoare decât în vest. Soarele se arată peste tot și doar pe la munte se mai adună norii și vin câteva ploi de scurtă durată.

În Oltenia, norii se înmulțesc în zonele mai înalte, pe unde o să mai vină câteva reprize de ploaie. În rest avem vreme bună și maxime de până la 31, poate chiar 32 de grade.

În ținuturile sudice găsim vreme bun în ansamblu și doar în regiunile mai înalte, pe înserat, e posibil să plouă trecător. Temperaturile ating 30 de grade în Lunca Dunării.

 

Vremea în țară

 

Astăzi predomină vremea frumoasă, iar spre seară apar ploi de scurtă durată în zonele de munte.

Sâmbătă, din a doua parte a zilei mai vin câteva ploi, la munte, în Transilvania, dar și în dealurile Olteniei și ale Munteniei. În rest avem vreme plăcută.

Duminică avem vreme călduroasă, mai ales în vest și în sud. Soarele se arată peste tot și doar pe la munte mai sunt posibile ploi sporadice.

Luni canicula revine în Câmpia de Vest și în sud-vestul Olteniei, pe unde și disconfortul termic v fi ridicat. Atmosfera va fi însorită și doar pe la munte și în nord-vestul extrem al țării apar ploi de scurtă durată.

 

Vremea în București

 

În București, astăzi avem o zi plăcută. După prânz, trecător se adună norii și vântul devine mai activ. Se încălzește ușor, iar la amiază se vor înregistra 30 de grade Celsius. La noapte avem vreme bună și temperatura coboară până la 19 grade.

Sâmbătă se anunță soare și atmoferă plăcută. După prânz mai apar câțiva nori și maxima se oprește pe la 31 de grade.

Duminică rămânem cu atmosfera însorită, se mai încălzește puțin și vremea devine călduroasă.

Luni se face mai cald și disconfortul termic va crește la amiaza. Cerul va fi curat, vântul domol și maxima se oprește pe la 34 de grade. În noaptea de luni spre marți vor fi în jur de 20 de grade.

 

Vremea la munte

 

La munte se anunță vreme frumoasă în ansamblu. Spre sear, în Carpații Meridionali sunt posibile ploi de scurtă durat, iar temperaturile din stațiuni vor crește ușor.

Sâmbătă se mai încălzește puțin, avem soare în cea mai mare parte a zilei dar și ploi sporadice după prânz.

Duminică se anunță vreme bună și doar izolat s-ar putea să plouă în Carpații Orientali și Meridionali. Temperatura aerului va continua să crească.

Luni vremea va fi frumoasa și caldă. Pe suprafețe restrânse apar ploi de scurtă durată și fenomene electrice, iar vântul devine mai activ.

 

Vremea la mare

 

Pe litoral, cerul va fi mai mult senin și vântul se întețește trecător pe parcursul zilei. Pe plajă vor fi 27…28 de grade, iar apa mării va avea în jur de 26 de grade Celsius.

Sâmbătă avem încă o zi cu soare, un vânt mai insistent și temperaturi normale pentru această dat.

Duminică încălzirea vremii continuă și după prânz se ating 29 de grade pe plajă. Vântul se menține activ și apa mării se mai încălzește puțin.

Luni cerul va fi curat, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei și izolat vremea va fi calduroasă. Temperaturile ajung până la 30 de grade pe plajă și apa mării va avea în jur de 27 de grade.

 

 

Citeste articolul pe Stirileprotv