vineri 3 decembrie 10:01 AM

Abonare la google news

Vor fi restricţii de sărbători în Bucureşti? Anunţul făcut de prefectul


Vor fi restricţii de sărbători în Bucureşti? Prefectul Capitalei a explicat ce se va întâmpla cu restricţiile în Bucureşti după data de 8 decembrie, atunci când actualele măsuri expiră.


Vor fi restricţii de sărbători în Bucureşti? Ce spune prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei a explicat că actualele restricții au fost stabilite prin hotărâre de Guvern și se aplică indiferent de rata de vaccinare, astfel că va fi nevoie de un act normativ similar pentru a fi prelungite sau modificate, precizând că până când acest lucru se va întâmpla, în Bucureşti nu se modifică nimic.

Citeşte şi Certificatul COVID-19 ar putea deveni obligatoriu la biserică. Noi restricţii înainte de Sărbători în contextul apariţiei tulpinii Omicron. ÎPS Teodosie: La Biserică oamenii trebuie să fie liberi

„În primul rând, aceste măsuri restrictive au fost stabilite prin hotărâre de Guvern. Data de care discutați dumneavoastră, practic, este data la care ar trebui să expire măsurile, în situația în care nu vor fi prelungite printr-o nouă hotărâre de Guvern de prelungire a stării de alertă. În versiunea în vigoare a hotărârii de Guvern, măsurile sunt prevăzute indiferent de rata de infectare

La nivelul Municipiului București, potrivit competențelor Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București astfel cum apar în cadrul hotărârii de Guvern de constatare a ratei de infectare la nivelul localităților, acolo unde am avut praguri expres prevăzute, respectiv în ordinul pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ, Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București, s-a întrunit la datele de 25 noiembrie, respectiv 29 noiembrie, pentru a constata rata de incidență de la datele respective, cu privire la pragurile de 3 și 2 la mia de locuitori, astfel cum apăreau în ordinul comun.

În schimb, în ceea ce privește măsurile restrictive stabilite prin hotărârea de Guvern, având în vedere că acestea se aplică indiferent de rata de infectare, așteptăm să vedem ce se va întâmpla la nivel guvernamental, dacă vor fi modificate printr-o nouă hotărâre de Guvern. Până atunci, la nivelul Municipiului București nu se modifică nimic cu privire la restricții”, a explicat Alexandra Văcaru la B1.

Referitor la o derogare de sărbători privind ora de închidere a restaurantelor, prefectul a precizat că este posibil ca aceasta să fie modificată.

„Nu știu dacă este vorba de o derogare. Ar putea fi vorba de o nouă măsură, respectiv modificarea programului și a orarului astfel cum apare în versiunea în vigoare a hotărârii de Guvern. Nu s-a discutat. Au existat propuneri și solicitări din partea asociațiilor operatorilor economici. La nivelul Instituției Prefectului, de fiecare dată când apar astfel de propuneri, noi comunicăm mai departe Secretariatului General al Guvernului, dar este exclusiv în competența Guvernului de a reglementa orice modificare prin hotărâre de Guvern”, a mai spus Alexandra Văcaru.

Citeşte şi Noi restricţii în România după apariţia tulpinii Omicron. Lista ţărilor din zona roşie a fost actualizată din nou

Romaniatv.net