3 septembrie 6:06 PM

Abonare la google news

Vladimir Putin s-a supărat pe Apple și Google. Ce l-a nemulțumit pe ”Țar”

Disputa ”Alexei Navalnîi – Vladimir Putin”, dusă dincolo de contrele verbale și de acuzațiile reciproce, s-a concretizat prin arestarea celui mai vehement contestatar al președintelui rus, dar este departe de a fi încheiată.

Noua etapă a ”conflictului” este reprezentată de o aplicație creată de susținătorii lui Alexei Navalnîi, iar Roskomnadzor (Federal Service for Supervision of Communications, Information Technology and Mass Media), serviciul care monitorizează presa din Rusia, a cerut celor doi giganți americani Google și Apple să șteargă respectiva aplicație din AppStore și Google Play din cauză că propagă informații critice la adresa lui Vladimir Putin.

Reprezentanții Apple și Google nu au răspuns, deocamdată, solicitării, însă companiile sunt amenințate cu sancțiuni care pot ajunge până la 4 milioane de ruble rusești, respectiv peste 45.000 de euro.

Suma nu este impresionantă, evident, ținând cont de bugetele uriașe ale companiilor vizate de Roskomnadzor, numai că acest nou episod scoate în evidență tocmai dorința Moscovei de a închide orice cale de comunicare prin care Alexei Navalnîi și susținătorii săi și-ar putea exprima dezaprobarea față de acțiunile întreprinse de autorități.

”Un amestec al companiilor americane în alegerile din Federația Rusă”

Potrivit alephnews.ro, autoritățile din Rusia pornesc de la ideea că refuzul celor două companii-gigant ar echivala, nici mai mult și nici mai puțin, cu ”un amestec al companiilor americane în alegerile din Federația Rusă”.

De altfel, nici nu este vorba despre prima solicitare de acest gen venită din partea autorităților de la Moscova, însă faza solicitărilor a fost înlocuită cu faza ”amenințărilor cu sancțiunile.

La începutul lunii august, atunci când partidul lui Alexei Navalnîi – FBK – a fost declarat ”extremist” de către autorități (membrii organizației riscă până la 6 ani de închisoare), a fost impusă și interdicția de a distribui informații, de a face tranzacții financiare, de a participa la alegeri și, firește, de a organiza manifestații.

Mai mult, Moscova a cerut ca toate site-urile disidentului rus să fie blocate, ceea ce s-a și întâmplat în cazul unora dintre acestea.

Citeste articolul pe Gandul