Abonare la google news

Visul american. Romii fug de „discriminarea” din România direct în SUA

Românii de etnie romă care au traversat ilegal granița dintre Mexic și SUA în căutarea „visului american” plătesc mii de dolari „coioților” (traficanții de persoane) pentru a ajunge în SUA.

Romii profită din plin de politicile relaxate ale lui Joe Biden, după regulile dure impuse de Donald Trump.

Experții citați de G4Media.ro susțin că discutăm despre un nou trend de imigrație ilegală, din „țări atipice”, precum România.

Printre sutele de imigranți din America Centrală, care traversează zilnic râul Rio Grande, pentru a ajunge din Mexic în SUA, se numără zeci de cetățeni romi, în general „mai înalți”. Femeile poartă fuse, în timp ce bărbații au pantofi și treninguri, scriu jurnaliștii Reuters, în descrierea făcută romilor români.

Polițiștii de frontieră au aflat că aceștia provin din România, după ce, inițial, au încercat să le vorbească în spaniolă.

Romii din România dau năvala la granița SUA-Mexic din sudul Texasului, cerând azil politic.

Romii spun că au fugit de „rasismul” din România

Aceștia le-au spus reporterilor Reuters că au fugit de „rasismul” din România și cer azil în SUA.

Romii formează cea mai mare minoritate etnică din Europa și au o istorie de excluziune și discriminare, scrie Reuters.

Timp de trei săptămâni, un fotoreporter al agenției de presă a văzut cum 200 de romi români au trecut granița cu Texas, mulți alcătuind familii de 15-20 de persoane.

Polițiștii de frontieră au consemnat 2.217 români în anul fiscal 2021, față de 266 în anul fiscal 2020 și 289 în 2019, potrivit datelor autorităților vamale americane.

Peste 2.000 de români au trecut granița de S-V în 2016. E cel mai rapid val din 2007 până în prezent, transmit americanii.

Matache: „Fug de violență, discriminare, sărăcie”

Margareta Matache, director Programului Roma la FXB Center for Health and Human Rights din cadrul Harvard University, a declarat, pentru Reuters, că mulți romi fug din România din cauza persecuției și situației economice, dar și a pandemiei de COVID-19.

„În prezent, politicile SUA oferă mai multă speranță pentru un comportament omenesc și corect, inclusiv pentru imigranți”, a spus Matache. „Romii vor o viață mai bună, unde să nu fie expuși violenței, discriminării, lipsei de respect”.

Guvernul român a declarat că nu a fost informat de SUA cu privire la vreun cetățean reținut pe teritoriu american și oficialii ambasadei au contactat autoritățile locale.

Agenția pentru Drepturile Fundamentale din cadrul UE a arătat, într-un studiu din 2016, realizat în rândul a 8.000 de romi din 9 țări europene, că 80% dintre romi trăiesc în condiții de sărăcie.

Cei mai mulți romi trăiesc în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria.

Potrivit presei românești, mulți imigranți români zboară din Paris către Mexico City, în calitate de turiști, deoarece nu au nevoie de viză pentru a intra în Mexic.

„Coioții” fac averi colosale de pe urma imigranților ilegali

Ulterior, aceștia sunt ajutați de „coioți” (traficanții de imigranți) să treacă Rio Grande cu barca sau pluta, contra unor sume de mii de dolari.

Informațiile din materialul Reuters sunt confirmate de către statisticile autorităților americane. Matthew Dyman, purtător de cuvât al CBP (US Customs and Border Protection) a declarat, pentru G4Media.ro, că în anul fiscal 2021, au fost reținuți 2.217 români la frontiera dintre Mexic și SUA.

„Recordul” a fost stabilit în luna mai, când au fost interceptați 964 români la grania de sud a SUA.

„Coioții” sau „polleros” călăuzesc zilnic sute de imigranți ilegali către SUA. Cele mai frecvente rute sunt considerate prin deșert, în zona Arizona și New Mexico, dar este populară și ruta Rio Grande, în Texas.

Culian: „Vin aici la cerșit, sunt preluați de bulibași și repartizați la „muncă””

Prețul unei asemenea călătorii a ajung chiar și la 7.000 de dolari. „Marile carteluri de droguri mexicane controlează acum granita de sud si trimit copii, care ulterior să-și aducă parinții pentru reintregirea familiei. Prețul este 5.000 de dolari bucata. Acesta e si motivul principal pentru care românii nu primesc de atâtia ani liber la vize de intrare in SUA.”, a confirmat Grigore Culian, fondator și editor al publicației New York Magazin, pentru G4Media.ro.

„Vin aici la cerșit, li se plateste transportul si călăuzele care îi trec in SUA prin Mexic, apoi sunt preluati de bulibași si repartizați la ‘locurile de munca.’ Acum e mai usor din cauza haosului creat de promisiunile electorale ale lui Biden si de slabirea vigilentei celor de la Border Patrol din cauza reducerilor de personal… Cam asa stau lucrurile de cand Trump nu mai e la putere. El reusise sa stopeze exodul de imigranti facand întelegeri (contra cost) cu președintii din Mexic, Guatemala si Honduras, dar lucrurile au luat o întorsătură dramatică dupa plecarea sa de la Casa Alba., a mai spus Culian.

Mai mult, un guatemalez ar fi plătit chiar și 20.000 de dolari „coioților” pentru a ajunge în SUA.

Citeste articolul pe Gandul