marți 18 ianuarie 3:17 PM

Abonare la google news

Vin banii din compensările de preț pentru combustibil. Ministerul Dezvoltării trimite la Timișoara 15 milioane de lei


Exact  în ziua în care Consiliul Local Timișoara aproba acordarea a 37 de milioane de lei către Colterm, Ministerul Dezvoltării aproba, la rândul ei, ajutorul de la guvern pentru susținerea municipalităților cu sistem de termoficare centralizat. Timișoara va primi 15 milioane de lei prin această primă tranșă de subvenționare a costului combustibilului.


Suma totală care va ajunge la municipalități este de 41.997.515,16 lei, aceasta provenind din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.

Suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale din lunile noiembrie și decembrie 2021, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administrațiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe – a precizat ministrul.

Sprijinim, prin această măsură, cetățenii și autoritățile locale în plata facturilor pentru încălzire. Încurajez autoritățile locale eligibile, care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaze naturale, să depună cerere”, a precizat ministrul Cseke Attila, care a subliniat că, la nivel național, 31 de localități sunt eligibile pentru subvenție.

Astfel, pentru luna noiembrie, Timișoara primește 4,1 milioane de lei, iar pentru luna decembrie, va fi alocată suma totală de 10,9 milioane de lei.

Legea bugetului de stat pe 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare, a amintit ministrul dezvoltării.

 

Debanat.ro