Abonare la google news

VIDEO Un cuplu indian s-a căsătorit într-un avion pentru a evita restricţiile anti-COVID-19

Un cuplu indian a închiriat un avion pentru a se căsători printre nori în faţa a 161 de invitaţi, încălcând astfel restricţiile anti-COVID-19, a informat presa luni, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Autoritatea de aviaţie civilă din India a dispus o anchetă şi a suspendat echipajul aeronavei, au precizat surse oficiale.

Majoritatea statelor din India – care a depăşit luni pragul de 300.000 de decese asociate COVID-19 – permit un număr maxim de 50 de invitaţi la o nuntă.

Cei doi – ale căror identităţi nu au fost dezvăluite – şi-au spus „da” duminică, în timp ce avionul companiei SpiceJet, care se îndrepta spre Bangalore (sud), a survolat templul Minakshi, din Madurai, în statul Tamil Nadu, a relatat ziarul Hindustan Times.

Videoclipuri şi fotografii ale festivităţilor de la bord, cu oaspeţi cu flori la gât, care îşi făceau selfie-uri, au fost postate pe reţelele de socializare.

Contrar regulilor în vigoare în aviaţia civilă, practic niciuna dintre persoanele aflate la bord nu purta o mască sanitară, iar regulile de distanţare socială erau în mare parte ignorate.

Potrivit presei, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile a cerut SpiceJet să ia măsuri împotriva proaspeţilor miri şi a invitaţilor acestora.

În replică, un purtător de cuvânt al companiei SpiceJet a declarat pentru mass-media indiană că persoanele prezente la bord „au fost informate în detaliu, în scris şi oral, cu privire la regulile de distanţare socială şi de siguranţă care trebuie respectate în conformitate cu directivele privind COVID-19, la aeroport şi la bordul aeronavei pe tot parcursul călătoriei”.

„În pofida solicitărilor şi atenţionărilor repetate, pasagerii nu au respectat directivele, iar compania va lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu regulile”, a adăugat el.

Mai multe state indiene au impus lockdown-uri stricte în ultimele şase săptămâni, în contextul în care India se confruntă cu un val devastator de COVID-19, care a copleşit sistemul spitalicesc.

Sursa foto: captură video


Citeste articolul pe G4Media