Abonare la google news

VIDEO| România și-a aniversat Patriarhul: ‘Domnul a pus povățuitor fiecărui neam’ (Sirah 17:14)

După rugăciunile de mulțumire oficiate joi dimineață, aniversarea de 70 de ani a Patriarhului Daniel a continuat în Aula Magna a Palatului Patriarhiei.

Evenimentul a fost pus sub semnul citatului biblic „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam” (Sirah 17:14). Expresia a reprezentat titlu atât pentru un volum omagial, cât și pentru un film documentar, ambele dedicate Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Momentul aniversar a fost moderat de Secretarul Sfântului Sinod, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. În prima parte, au fost prezentate mesajele de felicitare transmise de autoritățile centrale: Președintele României, Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților, scrie Basilica.ro.

Klaus Iohannis a transmis, prin consilierul prezidențial Sergiu Nistor, faptul că „aniversarea de astăzi este un prilej de celebrare a vitalității spiritualității ortodoxe”. Președintele României a apreciat mesajele și eforturile Bisericii în perioada „de cumpănă” a pandemiei.

Joi seară, Președintele Klaus Iohannis i-a conferit Patriarhului Daniel cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.

Al doilea mesaj de felicitare a fost transmis de Anca Dragu, Președintele Senatului României. Pe lângă urările de bine, Anca Dragu a apreciat sprijinul oferit de Biserică persoanelor vulnerabile în timpul pandemiei. Printre altele, Președintele Senatului a apreciat faptul că în timpul Patriarhului Daniel „Biserica Ortodoxă a devenit mult mai ancorată în dezbaterile europene și internaționale privind relația dintre stat și culte, cu o voce echilibrată în direcția protejării drepturilor și valorilor fundamentale ale libertății, unicității și demnității cetățenilor”.

Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, a subliniat că prin grija Patriarhului Daniel „valorile creștine sunt mereu prezente în viața creștinilor, iar Biserica este deopotrivă apărătoare a credinței, păstrătoare a tradițiilor, educatoare a poporului și ghid spiritual pentru un viitor prosper”. Ca și antevorbitorii săi, Ludovic Orban a evidențiat implicarea Bisericii în societate în perioada de pandemie.

În continuare, PS Varlaam Ploieșteanul a prezentat volumul „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 70 de ani”. Lucrarea, apărută la Editura Basilica, cuprinde Actul aniversar citit joi după slujba de Te Deum și o impresionantă colecție de mesaje adresate Patriarhului României la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Episcopul vicar patriarhal a prezentat audienței și ediția 2021 a volumului „Comori ale Ortodoxiei” semnat de PF Daniel.

A urmat vizionarea filmului documentar „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam” producție marca Trinitas TV.

La final, Patriarhul Daniel a subliniat că toate aprecierile și încurajările îl responsabilizează:

„Când lumea îţi atribuie o mulţime de calităţi, trebuie să te întrebi în ce măsură ele sunt reale şi perceptibile, în ce măsură devin virtuţi. O lucrare, ca acţiune, devine o calitate atunci când se permanentizează. Despre cineva care a făcut milostenie o singură dată nu se poate spune că este un om milostiv dacă nu face acest lucru în mod repetat şi permanent”.

Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.

Citeste articolul pe Stiripesurse