2 iunie 2:23 PM

Abonare la google news

VIDEO Furtuna tropicală Choi-Wan a lovit Filipine: Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața

Furtuna tropicală Choi-Wan a provocat inundaţii şi alunecări de teren în sudul şi în estul statului Filipine, care au făcut cel puţin trei victime omeneşti, au declarat miercuri responsabili locali pentru gestionarea dezastrelor naturale, potrivit DPA.

Însoţită de vânturi care atingeau la rafală viteza de 90 kilometri /oră, furtuna a lovit peste zece provincii din Filipine, inclusiv regiunea în care se află capitala ţării, Metro Manila, potrivit agerpres.ro.

Furtuna Choi-Wan se deplasează spre nord-vest cu 25 kilometri/oră şi este aşteptată să traverseze insula principala din Filipine, Luzon, înainte de a slăbi în intensitate şi de a se disipa, a precizat biroul filipinez de meteorologie.

Printre victimele furtunii s-au aflat un băiat în vârstă de un an, care a fost acoperit cu pământ după o alunecare de teren în provincia Davao De Oro, precum şi un bărbat de 71 de ani, care a fost luat de o viitură produsă în provincia învecinată Davao Del Sur, a precizat Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor naturale.

O fată de 14 ani s-ar fi înecat, iar un bărbat de 55 de ani este dat dispărut după ce a fost luat de un curent puternic format în apele ieşite din matcă ale unui râu din provincia Cotabato de Sud, a adăugat agenţia.

Peste 3.000 de persoane au rămas blocate în porturile provinciilor afectate, după ce garda de coastă a suspendat călătoriile pe mare.

Filipine este lovită în medie de 20 de cicloane tropicale în fiecare an.

Cel mai puternic taifun care a lovit Filipine a fost Haiyan, care a ucis peste 6.300 de persoane şi a strămutat alte peste patru milioane în noiembrie 2013.

Citeste articolul pe Stiripesurse