28 septembrie 1:06 PM

Abonare la google news

VIDEO| Avertismentul sumbru al unui medic în valul 4: Nu cred că este vreun pacient critic pe care să-l fi văzut și să fie vaccinat

Medicul Luciana Rotaru, coordonatorul SMURD Dolj, a declarat că în prezent la Spitalul din Craiova sunt internați 11 pacienți la Terapie Intensivă și încă 13 așteaptă un loc pentru internare.

Totodată, șefa UPU spune că diferența dintre valul 4 și celelalte valuri este că, în primul rând, cei mai afectați pacienți sunt cei nevaccinați.

În luna martie a fost vârful de încărcare al spitalelor, am avut tot ca acum, 32-33 de pacienți. Acum nu este încă vârful. Doi la mână, este o diferență în ceea ce privește vârsta medie a pacienților. În primul val au fost pacienții vârstnici, acum nu mai avem acei pacienți bătrâni în aceeași proporție covârșitoare pentru că aceia s-au vaccinat. Au rămas cei care s-au considerat tineri și viguroși și nevaccinați. Acum sunt loviți din plin. Se vine și foarte târziu la spital”, spune medicul Luciana Rotaru pentru Gândul.

Pacienții nevaccinați, în stare critică

Procentul de copii pe care îl vedem este încă foarte mic comparativ cu cel al adulților. „Avem și cazuri de copii, dar nu atât de multe”, mai spune medicul Rotaru.

Sunt mulți cei nevaccinați, covârșitor de mulți, nu cred că este în valul ăsta vreun pacient critic pe care să-l fi văzut și să fie vaccinat”, a explicat Luciana Rotaru, șef UPU-SCJU Craiova.

La nivel național, mai sunt libere doar 24 de paturi ATI și în multe orașe autoritățile se pragatesc să redeschidă secțiile mobile de îngrijiri.

”La nivel naţional există 1.311 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Citește și VIDEO| Mărturia fiicei unui pacient cu COVID care a murit așteptând un loc la ATI. Bărbatul era vaccinat și urma să facă doza a treia

Citeste articolul pe Gandul