Abonare la google news

Victorie imensă a cluburilor din Liga 1! Federația Română de Fotbal, obligată să schimbe regula U21

FRF a luat decizie importantă prin care se schimbă regula care obliga cluburile din Liga 1 să folosească doi jucători U21. Ce se schimbă începând din sezonul următor. Cluburile au scăpat de probleme.

Victorie imensă a cluburilor din Liga 1! Regula U21 s-a schimbat

În sezonul 2020-2021, FRF a obligat cluburile să aibă doi jucători U21 pe teren. Unul trebuia să rămână în joc pe tot parcursul meciului, iar cel de-al doilea trebuia să fie și el titular. Această situație a făcut ca mulți jucători sub 21 de ani din „primul 11” să fie schimbați din teren după primele minute.

Strategia la care au apelat cluburile era una perfect regulamentară, mergând până la capăt cu un sigur jucător U21. Cu toate acestea, fotbaliștii schimbați imediat după intrarea pe teren erau puși în situații jenante, de multe ori afectându-i din punct de vedere psihic.

FRF a renunțat la regula celor doi jucători jucători U21 și a rămas la un singur fotbalist impus, potrivit GSP. Pentru că doresc susținerea noilor valori, Federația a impus cluburilor să investească 5% din buget în academii în 2022, 6,5% în 2023 și 7,5% în 2024. Pe lângă aceste măsuri, academiile trebuie să strângă cel puțin 75 de puncte la clasificarea academiilor. În caz contrar o să fie amendate cu 100.000 de lei.

Marius Șumudică, una dintre vocile care a contestat regula U21

Tehnicienii români s-au arătat și ei nemulțumiți de modificările FRF. Revenit în fotbalul românesc după patru ani, Marius Șumudică a declarat că ”driblarea” regulii prin înlocuirea unuia dintre fotbaliștii tineri încă din primele minute ale jocului poate avea un impact negativ sever asupra jucătorului.

Distrugi acel jucător pe care-l schimbi. Are un impact mental devastator. Am văzut asta și la Croitoru, la Botoșani, când și-a schimbat băiatul.”, a transmis Marius Șumudică.

Mai multe cluburi din Liga 1 au semnat contra regulii U21

LPF a organizat la sfârșit de aprilie o Adunare Generală Extraordinară pentru ca al doilea jucător U21 să nu fie obligatoriu. Majoritatea echipelor au semnat pentru această propunere. Astra, CFR Cluj, FCSB, Gaz Metan, Dinamo, Viitorul, Poli Iași, FC Botoșani, Craiova, FC Voluntari, Hermannstadt, Sepsi, Chindia, Clinceni și FC Argeș se numără printre grupările care au semnat. Spre deosebire de cele 15 grupări, UTA nu s-a alăturat demersului. De altfel, această echipă nu a participat nici la AGA LPF.

Noi avem poziția președinților de cluburi, care au solicitat să fie doar un jucător U21 în teren 90 de minute. Noi avem doar doi reprezentanți, și cu mine trei, în Comitetul Executiv. Vom vedea cum o scoatem la capăt. Cluburile vor un singur jucător să fie 90 de minute în teren. Dacă CEX aprobă ca doi jucători să fie de anul viitor, este foarte greu. În momentul în care ți se impun doi, trebuie să ai vreo cinci, că mai sunt cartonașe, se mai accidentează. Ar afecta și echipele care merg în cupele europene.”, a declarat preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, într-o conferinţă de presă.

Citeste articolul pe PlaySport