26 mai 4:55 PM

Abonare la google news

Victor Ilie, deputat USR PLUS: ‘PNRR ne va ajuta să ne bucurăm în continuare de beneficiile apartenenţei la UE’

Deputatul USR PLUS Victor Ilie a declarat, miercuri, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) îi ajută pe români să se bucure, în continuare, de beneficiile apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.

„Acest PNRR ne va ajuta să ne bucurăm în continuare de beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. Ne-am bucurat în pandemie de accesul la vaccin. Ne vom bucura în continuare prin faptul că suntem net primitori de fonduri din partea UE. Ne bucurăm de libera circulaţie şi ne bucurăm de solidaritatea pe care acest plan o va acorda ţărilor mai sărace, cum este şi România, şi de dobânzile mai bune pe care le vom putea trage pentru finanţarea investiţiilor cu care dorim să aducem România mai aproape de ţările dezvoltate din UE”, a afirmat Victor Ilie, în plenul Parlamentului, potrivit agerpres.ro.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind ratificarea deciziei EURATOM. Noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (2020/2053) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi se va aplica numai după ratificarea sa de către toate statele membre. Prevederile sale sunt direct aplicabile statelor membre, fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională.

Citeste articolul pe Stiripesurse