joi 11 noiembrie 3:27 PM

Abonare la google news

Venus Crown Residence Estate va deschide un hotel DoubleTree by Hilton în Braşov


Venus Crown Residence Estate va deschide un hotel DoubleTree by Hilton în Braşov, ce va fi operat printr-un contract de management cu Hilton.


Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, DoubleTree by Hilton Braşov va avea peste 150 de camere şi este estimat să fie inaugurat în vara anului 2023. Hotelul, localizat în centrul municipiului Braşov, va fi cea mai înaltă clădire din oraş.
„Am cumpărat în această primăvară de la BCR clădirea şi am angajat consultantul potrivit, pe Mircea Drăghici de la EST Hospitality pentru studiul de fezabilitate şi procedura de selecţie a operatorului hotelier. Suntem foarte încântaţi să lucrăm cu Hilton şi ne angajăm să dezvoltăm un hotel care să depăşească aşteptările comunităţii locale şi ale oaspeţilor internaţionali. Vom investi în acest proiect în jur de 21 de milioane de euro şi contăm mult pe susţinerea autorităţilor locale în tot acest proces. Luăm în considerare şi alte investiţii majore în Braşov”, a declarat Vitalie Său, reprezentant al Venus Crown Residence Estate SRL, compania care va dezvolta acest proiect.

Mircea Drăghici, reprezentant al EST Hospitality, a subliniat că Braşovul are o poziţie strategică în centrul ţării şi va atrage majoritatea conferinţelor regionale în anii care vin şi, odată cu deschiderea Aeroportului Internaţional Ghimbav – Braşov va creşte numărul de turişti, business şi leisure, dar şi cererea pentru servicii de calitate şi securitate în hotelurile existente.

„Prezenţa unui brand atât de puternic cum este Hilton în oraş va contribui la promovarea destinaţiei ‘Braşov’ pe pieţele internaţionale”, a punctat el.

Stiripesurse.ro