Abonare la google news

Venituri. Salariul mediu a crescut cu 6,5% într-un an. La nivel lunar există însă fluctuații majore

Salariul mediu pe economie a înregistrat în ianuarie 2021 un salt de 6,5 procente față de aceeași lună a anului 2020. Raportat la decembrie au fost fluctuații ce au variat între un plus de 5,4% și o reducere de până la 24%.

Conform datelor prezentate vineri de Institutul Național de Statistică, salariul mediu brut pe economie în ianuarie 2021 a fost 5.549 lei, respectiv 3.395, salariul net.

În valoare totală este cu 6 procente mai mic decât în luna decembrie 2020, în vreme ce în valoare netă este o scădere de 225lei (-6,2%).

La nivel net, informaticienii conduc detașat, cu 8.107 lei, în vreme ce salariații din hoteluri şi restaurante se află la polul opus, cu 1.732lei.

Scăderile salariale din ianuarie sunt ușor de explicat, în condițiile în care luna decembrie este una a primelor (trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea  salariu), sau a drepturilor  în natură şi ajutoare băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Citeste si:  Robotul care poate detecta cancerul pulmonar. Are o eficienţă de 80%

„De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/ proiecte), cât şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie,din unele activităţi economice”, susțin reprezentanții INS.

Sectoarele cu venituri majorate

Au existat și zone în care ianuarie a adus creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă. Este vorba de extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (+5,4%), dar tot ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite); hoteluri şi restaurante (+2,8%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+2,1%). În aceste cazuri, INS explică situația prin faptul că antreprenorii și-au reluat activitatea ori pe creșterea încasărilor, în contextul relaxării restricțiilor.

Sectoarele cu venituri diminuate

Sectorul bugetar a avut parte de scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: în sănătate şi asistenţă socială (-2,6%), în administraţie publică (-1,3%), respectiv în învăţământ (-1,1%).

Citeste si:  METEO. ANM a emis o prognoză specială pentru București. Cum va fi vremea în Capitală

De departe, cel mai afectat a fost însă tot sectorul privat. Scăderi extrem de mari, între 16,0% şi 24,0%, au fost consemnate în sectoarele de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din tutun, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, industria metalurgică, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea  produselor  de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Între 11,5% şi 15,5% au fost reduse veniturile în telecomunicaţii, fabricarea  altor  produse  din  minerale  nemetalice, tranzacţii imobiliare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cercetare-dezvoltare, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), activităţi de editare, extracţia minereurilor metalifere, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, colectarea şi epurarea apelor uzate, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Citeste si:  Președintele, încurcat de campania de vaccinare. Iohannis anunță că în România imunizarea „începe pe 27 septembrie”

Între 7,5% şi 11,0% au scăzut salariile în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea echipamentelor electrice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea  produselor  textile, construcţii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea băuturilor, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a  materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi  serviciide decontaminare), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Citeste articolul pe Gandul

 43 total views