Abonare la google news

USR-PLUS ameninţă cu ieşirea de la guvernare: „Trebuie să fie o discuţie serioasă în partid dacă mai stăm sau nu mai stăm”

USR-PLUS ameninţă din nou cu ieşirea de la guvernare.  Pe de o parte, Cristian Ghinea este sceptic că se vor rezolva neînțelegerile din Coaliție pe tema justiției.  „Cuiul lui Pepelea este că noi vrem să desființăm Secția Specială și UDMR nu vrea”, a spus ministrul USR-PLUS. Întrebat dacă se vor rezolva în cele din urmă aceste neînțelegeri, ministrul a spus franc: „Eu nu cred”.

„S-a creat așa, un fel de mitologie cum că noi am promis marea cu sarea și că tot ce nu s-a realizat în această guvernare este vina USR-PLUS. Așteptările sunt și mai mari de la noi. Poate că sunt eu într-o bulă de Facebook greșită, dar am foarte multe semnale”, a declarat Cristian Ghinea, joi seara. El a recunoscut că simte că i se reproșează USR PLUS că „n-a livrat”.

„Oamenii au așteptări, fiecare are anumite priorități și încearcă să proiecteze faptul că nu s-au întâmplat prioritățile sale pe noi. Și eu simt că suntem în întârziere”, a admis ministrul USR-PLUS.

Cristian Ghinea continuă scandalul cu Rareş Bogdan privind PNRR. „A făcut această măgărie. Tendinţa era de explozie pe pereţi”

Întrebat dacă în aceste condiții coaliția va mai exista, Cristian Ghinea a răspuns că la un moment dat, USR-PLUS va trebui să aibă o analiză detaliată. „O s-o facem, avem Comitet Politic pe 28 august, de pildă. Vicepremierul Barna va trebui să prezinte un fel de raport de progres al ce-am făcut la guvernare”, a detaliat el.

„Nu vom lua o decizie în niciun caz pe 28 august (dacă mai rămân sau nu în coaliție – n.r.), în 28 august va fi o primă discuție, o primă analiză. Dacă ar fi după mine, dar nu sunt nici președintele partidului, sunt principalul autor, alături de Oana Țoiu, al programului de guvernare și am participat din partea USR PLUS la toată negocierea aceasta, la tot angrenajul. Eu sunt OK cu ce am livrat până acum din aceste angajamente, în sensul în care le-am pus sămânța – fie că sunt acte normative pe proces, fie că sunt prinse la finanțare”, a precizat ministrul.

Pe de altă parte, Ghinea a reaminit că USR-PLUS a venit cu 40 de angajamente de guvernare. „Trebuie să fim judecați în fața unei oglinzi a ceea ce am promis. Noi am promis chestiuni foarte concrete – cele 40 de angajamente. O parte dintre ele sunt prinse în PNRR, pentru că așa am anunțat de atunci. Am spus: vom finanța cel mai mare program de reducere a abandonului școlar cu fonduri europene. A fost o prioritate pentru noi, am pus-o în PNRR, am negociat-o în coaliție, așa cum partenerii de la PNL și-au negociat alte chestiuni prin PNRR”, a arătat ministrul fondurilor europene.

El a estimat însă că prima jumătate a anului viitor reprezintă un termen „crucial” pentru o discuție „serioasă” despre guvernare. „Ar trebui ca în prima parte a anului viitor să fie etapa crucială, în care s-au rezolvat congresele la USR PLUS, s-a rezolvat congresul PNL. Dacă în prima jumătate a anului viitor nu livrăm, atunci trebuie să fie o discuție serioasă în partid dacă mai stăm sau nu mai stăm”, a punctat Cristian Ghinea. „Pentru că altfel, intrăm într-un fel de spirală în care ni se reproșează că n-am livrat. Noi n-avem ce să răspundem fără să aruncăm coaliția în aer”, a adăugat el.

Cristian Ghinea, revoltat de prevestirile sumbre cu privire la PNRR: „PSD bate câmpii. Ideea că nu vor intra bani nu are niciun fundament”

Cristian Ghinea a subliniat că USR PLUS este un partener „surprinzător de disciplinat” în coaliție, care nu răspunde decât în fața unor „agresiuni verbale din partea partenerilor”.

„Am fost destul de disciplinați, adică și eu, și Stelian Ion răspundem atunci când suntem supuși efectiv unor agresiuni verbale din partea partenerilor. Altfel, ne vedem de treabă, suntem focusați pe ce avem de livrat, nu stăm toată ziua în declarații și așa mai departe. Și din partea partidului, din nou, cred că toată lumea este surprinsă de disciplina – în afară de un deputat care face știri cum atacă premierul – restul, parlamentarii noștri, sunt focusați pe ce avem de livrat, miniștrii la fel. Cred că este o surpriză pentru toată lumea ce disciplinați suntem la guvernare”, a insistat Cristian Ghinea, la Digi 24.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat, joi seară, că declaraţia lui Rareş Bogdan potrivit căreia PNRR ar fi fost aprobat dacă Marcel Boloş ar fi fost ministrul Fondurilor Europene este ”o măgărie”. Ghinea susţine că Boloş a prezentat un ”pdf de prezentare”, nicidecum un PNRR, iar acela a fost făcut ”să dea bine la alegeri”. ”Chestia asta în care fiecare este în campanie internă în partid şi se trezeşte să dea castane la miniştrii USR PLUS trebuie să înceteze”, afirmă Ghinea.

Citeste articolul pe RomaniaTV