luni 24 mai 1:06 PM

Abonare la google news

Universitatea Craiova, supraviețuiri


O soartă ca a marilor olteni să ai, i-a șoptit o ursitoare blândă Craiovei atunci, în 5 septembrie 1948, iar această echipă care apărea pe lume când lumea însăși devenise alta, a acceptat să riște, a respectat ce avea pe frunte de la început.


E prea literar? E un ton prea poetic? Nu-i de timpurile pe care le trăim azi, ceea ce scriu aici? E foarte probabil că aveți dreptate, e un site de specialitate, Playsport.ro, e anul 2021, e fotbal și nu e cu zâne și ursitoare, ci cu tibii învinețite și, mai ales, cu prime de joc, cu bani, cu multe milioane de euro și cu avocați, cu atacuri devastatoare, cu contracte și cu supraviețuiri, ca în capodoperele maestrului Cosașu. Supraviețuiri, volumul unu, supraviețuiri volumul doi…și tot așa.

Câștigarea acestei finale de Cupă e mult mai importantă decât trofeul însuși

Universitatea Craiova e expertă în supraviețuiri, iar logica termenului ne spune ceva și despre comentariile incluse și subînțelese, cărora le-a făcut față și e obligată și azi, chiar după victoria din finala Cupei, să le primească. Tocmai din acest motiv m-am gândit apoi la celebrul personaj al lui Dumas-tatăl, Edmond Dantes, ca să înțeleg, eu mai întâi, și apoi să vă spun dumneavoastră, de ce e judecat acest club astfel, chiar și acum. Oare ce s-a întâmplat de a supărat atât de multă lume acest trofeu? Pentru că văd că i se dau lecții, i se reproșează pierderea luptei pentru titlu, ca și cum nu această echipă e prima care suferă, care știe ce a pierdut și, mai cu seamă, cum și de ce a pierdut. Probabil că știe toate acestea, nu-i așa?

Dar noi am mai avut discuția asta, în sutele de texte scrise despre Craiova, în zecile de ore de la Replay, în alte sute de emisiuni, la radio sau unde cineva m-a chemat să spun ce știu despre acest club. Acum însă mărturisesc că sunt total dezarmat, nu înțeleg.

Universitatea Craiova a câștigat a opta sa Cupă a României, sâmbătă, 3-2 cu Astra, după prelungiri și eu mă gândesc la Monte-Cristo, care îmi vine în cap imediat ce Screciu dă golul victoriei. Supusă unei presiuni mentale care ar fi contorsionat cele mai dure oțeluri, Craiova rezistă, întoarce de la 1-2 în minutul 100, grație unui Dan Nistor mai bun decât toți și supraviețuiește. Urmează trofeul, medaliile, cântecele, fotografiile, dar mai ales, da, mai ales, întâlnirea față în față cu cea mai frumoasă parte a destinului ei: galeria din peluză. De acolo venea o altfel de presiune, înmulțită cu o mie, de acolo trebuia luată și izbăvirea. Și s-a luat!

Craiova, pierzând, nu a supărat atât de tare precum Craiova, învingând

Câștigarea acestei finale de Cupă cred că e mult mai importantă decât trofeul însuși. Craiova a pierdut campionatul, locul trei acum, după locul doi, anul trecut. Deci mai rău. Deși părerea mea e că sunt prea multe de spus în povestea acestor ani și care, lămurite, ar fi demonstrat că Știința ar fi fost îndreptățită să încheie mai sus ambele ediții.

Dar, ce bizar, Craiova, pierzând, nu a supărat atât de tare precum Craiova, învingând.

Suporterii ei s-au strâns duminică, la Universitate și au sărbătorit. Cu cifra 8 în mâini, un fel de colac de salvare albastru, simbolizând, în credința lor absolută, ideea că Ilie Balaci e cu ei atunci când le e și greu și frumos, dar și Cupa, ca o continuare a celor 7 deja câștigate. Sorin Cârțu, președintele de azi și unul dintre zei, cu fularul înnodat sub bărbie, spune, pe gazon, după meci, că “pentru noi întodeauna a fost cu emoții când am câștigat un trofeu, când am avut un succes important. Așa trăim noi, la Craiova, dacă nu suferim până în ultima clipă, parcă nu suntem noi!”

Dar uite că sunt niște voci care consideră că Universitatea Craiova trebuie să plătească și după ultima clipă. Mai bine să plătească mereu, nu-i așa, că oricum e obișnuită…

Edmond Dantes a ieșit la lumină așa cum adevărul despre condiția de a fi Universitatea a ieșit și ea la lumină. Asta pentru că mă gândesc numai la personaje și la supraviețuiri.

La un opt spre infinit mă tot gândesc. La generațiile tinere de azi care nu știu că echipa lor trebuie să învingă mai întâi inamicii din afara terenului, mai dificili și mai periculoși, pentru a putea avea șanse în meci. De aceea golul lui Screciu e atât de important. De aceea el poate fi și chiar cred că este continuarea poveștii. Între-un celebru film, cineva spune, sufocat de emoții, “of, nici nu știu cum să încep …”.
Iar replica vine ca un soi de răzbunare și alint, în același timp: “uneori, în viață, nici nu trebuie să începi ceva. E de ajuns să continui!”

Asta face și Craiova. Continuă. Supraviețuiește. Învinge.

Playsport.ro