Abonare la google news

Unde se construiește prima parcare supraetajată din sectorul 6

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat unde se construiește prima parcare supraetajată din sectorul 6. Locuitorii din zonă așteaptă nerăbdători momentul inaugurării.

Intră în Galeria FOTO

În București, toate spațiile dintre blocuri și de la marginea bulevardelor au fost ocupate deja cu locuri de parcare. Chiar și așa, sunt cu mult mai multe mașini decât posibilitățile existente de parcare, ceea ce îi determină pe șoferi să parcheze pe prima bandă a străzilor sau în alte locuri la fel de neinspirate. Soluția este construirea de parcări de cartier supraetajate, iar acest lucru ar putea începe în sectorul 6, potrivit primarului Ciprian Ciucu.

Primăria a stabilit locul în care va fi construită prima parcare supraetajată din sector şi cum va fi realizată. Decizia a fost luată pe baza numărului de cereri depuse pentru locurile de parcare. Astfel, prima parcare supraetajată din sectorul 6 va fi construită în zona Lujerului din cartierul Militari, unde cererea de locuri de parcare este extrem de ridicată. În zonă se află și parcările unor centre comerciale importante, care ar putea fi folosite, de asemenea, ca parcări de reședință pe perioada nopții. Viitoarea parcare va avea patru niveluri şi 250 de locuri de parcare, anunţă reprezentanţii Primăriei Sectorului 6.

Prima parcare supraetajată de reședință din sectorul 6: În ce zonă va fi construită

„În atenţia locuitorilor din zona Lujerului, cartierul Militari, zona 14. Conform datelor noastre, aici este cea mai mare nevoie de locuri de parcare (conform numărului de solicitări), de aceea intenţionăm să construim prima parcare pe verticală (4 niveluri, parter îngropat) din Sectorul 6. Strategia noastră este sa venim cu cât mai multe parcări construite pe verticală şi de dimensiuni mici spre medii şi asta din 3 motive/criterii: (1) să nu afectăm semnificativ mediul urban, (2) avem o mai buna distribuţie teritorială, aceste parcări vor avea statutul de parcări de reşedinţă, (3) costurile sunt acceptabile pentru ca nu este nevoie de soluţii inginereşti şi structuri costisitoare. De exemplu, această parcare are 250 de locuri”, a explicat primarul Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Primăria sectorul 6 mai anunţă că îşi propune să construiască astfel de parcări cu investiţii decente.

„Țintă noastră este să construim astfel de parcări cu până la 8.000 euro pe locul de parcare, ceea ce reprezintăo sumă decentă și suportabilă pentru bugetul Sectorului 6. Următoarea parcare o vom face, cel mai probabil, ținând cont de numărul de solicitări și de disponibilitatea terenului pe str. Sg. Maj. Cara Anghel, în zona 10”, a mai anunțat Ciprian Ciucu.

Ciucu anunțase încă de luna trecută planurile de construire a unor parcări supraetajate. Dacă în București încă se vorbește de planuri, la Galați, primăria a dat în folosință o astfel de parcare încă de anul trecut.

Citeste articolul pe Promotor