Abonare la google news

Un român, liderul unei grupări care fura cardurile pensionarilor italieni, a fost reţinut

Conform Padova Oggi, românul, ajutat de câţiva complici, obişnuia să se apropie de bătrânul care utiliza un bancomat, să-i distragă acestuia atenţia, iar apoi să-i schimbe cardul bancar cu unul fals. Până îşi dădea victima seama că a fost păcălită, românii dispăreau cu cardul, iar apoi îl foloseau rapid astfel încât victima să nu apuce să-l blocheze.

Poliţiştii italieni l-au urmărit pe român în trafic, în Padova, şi l-au oprit pe acesta în momentul în care se afla în maşină alături de iubita lui şi de un prieten. Poliţiştii i-au percheziţionat pe cei trei, iar asupra lui C.C. au descoperit un card bancar emis pe numele unui italian din Verona. Oamenii legii au luat legătura cu acesta, iar italianul a recunoscut că raportase furtul cardului cu o zi înainte.

C. C. a fost pus sub acuzare şi încarcerat în închisoarea din Padova. El riscă mulţi ani de închisoare în condiţiile în care este recidivist, fiind deja condamnat pentru furturi din locuinţe.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul