26 mai 4:27 PM

Abonare la google news

Un nou album cu Palatul Elisabeta la Curtea Veche Publishing

Curtea Veche Publishing va trimite curând la tipar albumul “Palatul Elisabeta”, scris de Alteța Sa Regală Principele Radu și ilustrat de artiștii fotografi Alexandru Chiriță și Daniel Angelescu.

Volumul este o retrospectivă a celor douăzeci de ani de când Familia Regală s-a întors la această reședință și face o radiografie a acțiunilor regale pe care Majestatea Sa Custodele Coroanei și ceilalți membri ai familiei le susțin în interesul României.

Totodată, volumul are un capitol dedicat primelor două decenii ale edificiului, în timpul Regelui Carol al II-lea și al Principesei Elisabeta (proprietara palatului), și, de asemenea, în timpul Regelui Mihai I și al Reginei-Mamă Elena.

Curtea Veche Publishing întregește, astfel, seria cărților dedicate reședințelor regale românești aflte astăzi în funcțiune: Povestea Castelului Peleș, Povestea Castelului Săvârșin și Palatul Elisabeta, informează romaniaregala.ro.

Cartea va putea fi achiziționată din librării, online (de pe website-urile Curtea Veche Publishing, Elefant.Ro, eMAG, Libris.Ro etc.) și din magazinurile de suveniruri de la Castelul Peleș, Castelul Săvârșin și Palatul Elisabeta.

Citeste articolul pe Stiripesurse