3 iunie 10:12 PM

Abonare la google news

Un important lider european face o declaraţie bombă: „Laura Kovesi nu este potrivită pentru a conduce Parchetul European”

Într-o declaraţie de presă la care a vorbit despre mai multe subiecte, Gulyas a mai spus că şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, nu este persoana potrivită pentru a conduce această instituţie, el susţinând că numirea ei ar putea afecta eficienţa organizaţiei după ce Laura Codruţa Kovesi ”a investigat politicieni ungari în România pe baza unor acuzaţii inventate” şi ea însăşi a fost investigată.

Ungaria este una dintre cele cinci ţări membre ale UE – alături de Polonia, Danemarca, Suedia şi Irlanda – care nu participă la noul Parchet European ce şi-a început activitatea marţi.

Noua instituţie are rolul de a investiga şi de a iniţia acţiuni de urmărire penală împotriva autorilor unor delicte ce afectează interesele financiare ale UE, cum ar fi cazurile de fraudă cu fonduri europene ce depăşesc suma de 10.000 de euro, fraude de TVA de peste 10 milioane de euro, fapte de corupţie şi spălare de bani, scrie Stiripesurse.

Parchetul European şi-a început activitatea de la 1 iunie

Această instanţă supranaţională, al cărei birou central se află la Luxemburg, este însărcinată să ancheteze, să urmărească şi să traducă în justiţie autorii infracţiunilor care aduc artingere bugetului UE – o putere fără precedent. Aceste infracţiuni constau în deturnări de fonduri europene şi corupţie, fraudă transfrontalieră a TVA implicând cel puţin două state membre şi sume de peste zece milioane de euro, spălare de bani.

Numai în cazul fraudei transfronatliere a TVA, UE a evaluat prejudiciul la 30 până la 60 de miliarde de euro pe an. În cazul celorlalte infracţiuni, estimările se situează în jurul a 500 de milioane de euro pe an. În total 22 dintre cele 27 de state membre UE participă la această cooperare judiciară consolidată.

Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca nu fac parte din parchet. Comisarul european al Justiţiei, belgianul Didier Reynders, îndeamnă aceste cinci state membre UE să se alăture iniţiativei şi subliniază că ”protejarea bugetului european necesită eforturile tuturor statelor membre”. Slovenia nu anumit încă procurori-delegaţi, iar Kövesi a denunţat ”o lipsă de cooperare sinceră” din partea acestei ţări şia dat asigurări că ”nimeni nu va împiedica Parchetul european să acţioneze.

Citeşte şi: Tensiuni între consilierii PNL şi Clotilde Armand. Liberalii o acuză de „şantaj politic”: „După alegeri a uitat brusc ce înseamnă parteneriat. Acţionează doar în interes propriu”

Citeste articolul pe RomaniaTV