Abonare la google news

Un fost portar al naționalei României a găsit explicația pentru gafa lui Andrei Vlad din Universitatea Craiova – FCSB: „O greșeală pur tehnică!”

FCSB a fost învinsă de Universitatea Craiova, 0-2, în etapa 4 din play-off-ul Ligii 1. Contactat de ProSport, Florin Prunea, fost portar al naționalei României, a analizat gafa făcută de Andrei Vlad la golul doi al oltenilor.

Golurile partidei au fost înscrise de Alexandru Cicâldău și Dan Nistor.

În urma acestui meci, Universitatea Craiova se află pe locul 3 din play-off, cu 37 de puncte. În timp ce FCSB se situează pe poziția secundă, cu 39 de puncte.

Florin Prunea a găsit explicația pentru gafa lui Andrei Vlad din Universitatea Craiova – FCSB

Florin Prunea susține că portarul Andrei Vlad nu a văzut foarte bine mingea, fiind mascat de jucători, astfel că nu reușit să apere „balonul” trimis de Dan Nistor.

Citeste si:  O companie poloneză, cu parteneri americani, vrea să furnizeze României 12 elicoptere Black Hawk pentru salvarea de vieți omenești, stingere de incendiii sau urgențe medicale

În plus, fostul portar al naționalei a vorbit despre problemele care au dus la rezultatele slabe, din ultima perioadă, ale FCSB-ului.

„Se întâmplă la portari, mai ales la un portar tânăr. El a avut evoluții foarte bune, mai și greșește. Nu cred că a văzut foarte bine mingea. Eu cred că a fost puțin mascat și l-a prins și puțin în față. O greșeală pur tehnică.

Acolo e clar că sunt unele probleme, mai ales când joci din minutul 54 cu un om în plus și pierzi și 2-0, e clar că sunt probleme. Sunt probleme și de lot, și de accidentări, e un cumul de factori care duc la rezultatelele slabe ale FCSB-ului”, a declarat Florin Prunea, în exclusivitate, pentru ProSport.

Citeste si:  100 de persoane s-au prezentat la maratonul vaccinării de la Spitalul Militar Bucureşti

Andrei Vlad, explicații pentru forma slabă a FCSB-ului

La finalul meciului cu Universitatea Craiova, Andrei Vlad a declarat faptul că gruparea antrenată de Toni Petrea a pierdut din cauza lipsei ritmului de joc.

„Craiova nu era ieșită din această luptă. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să obținem victoria pentru a rămâne sus. Este normal, băieții aleargă foarte mult în aceste meciuri, dar nu avem ce face. Trebuie să ne recuperăm și să fim pregătiți la meciul cu CFR. Noi ne dorim să câștigăm, dar avem și meciuri nereușite. Nu avem ce să facem. Trebuie să muncim cât mai mult la fiecare meci. Eu cred că problema a fost la noi pentru că nu am avut un ritm de joc. Dacă dădeam gol, atunci meciul era diferit.

Nu vreau să comentez decizia arbitrului. Se putea da penalty, dar nu mai putem să dăm timpul înapoi”, a spus Andrei Vlad, la finalul meciului Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-0.

Citeste si:  Bebe Cotimanis, în război cu Consiliul Judeţean Argeş: "S-a vorbit de jaf la teatrul din Piteşti"

Citeste articolul pe ProSport