Abonare la google news

Ultima oră! Au ajuns în portul Constanța marinarii salvați din mijlocul Mării Negre: „A fost o operațiune dificilă dar partea română a făcut față”

Marinarii salvați din mijlocul Mării Negre au ajuns în portul Constanța. Reprezentațiile și autoritățile portuare și locale i-au preluat pe cei nouă marinari ucrainieni, ieri, din mijlocul Mării Negre, după ce nava lor s-a scufundat. Din păcate, alți doi sunt dați dispăruți, unul a decedat, iar o femeie a fost dusă de ieri la spital.

Marinarii salvați au ajuns la Constanța

Cei nouă marinari ucrainieni salvați au ajuns, astăzi, în portul Constanța. Aceștia au ajuns cu nava de salvare Falcon. După pasageri au fost trimise reprezentanții Gărzii de Coastă, Căpităniei și Direcției de Sănătate Publică, cât și nouă ambulanțe cu echipe medicale. De asemenea, au venit și reprezentanții Medicinei Legale. Aceștia au preluat cadavrul unuia dintre marinarii decedați. În continuare, alți doi marinari sunt dați dispăruți.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a alocat resursele necesare pentru triajul celor 9 membri ai echipajului aduși în port. Este vorba de două echipaje medicale un B2 și C1 și două autospeciale de transport victime multiple, un microbuz și autospeciala CBRN pentru operațiunile de decontaminare precum și resurese de la Serviciul de Ambulanță, două echopaje medicale pentru acțiunile de triaj, a declarat Colonelul Cristian Amarandei, comandant ISU Dobrogea.

Starea de sănătate a supraviețuitorilor este una stabilă. Au fost efectuate teste rapide antigen, rezultatele fiind negative. De asemenea, a fost făcut și triajul epidemiologic. Tânăra de 26 de ani ce a fost dusă ieri la spital cu elicopterul, nu va rămâne internată, însă are o fractură de piramidă.

Operațiunea de recuperare continuă

Între timp, Garda de Coastă și Marina Militară continuă operațiunea de recuperare a celor doi marinari dați dispăruți. Autoritățile încearcă să afle ce s-a întâmplat cu exactitate și cum de s-a produs această catastrofă. Se pare că nava s-a rupt în două din cauza vremii, iar la scurt timp după trimiterea SOS-ului, nava s-a scufundat. Cei nouă marinari vor fi audiați de autoritățile române. La finalul audierilor, pot pleca acasă. Reprezentanții Ambasadei Ucrainei la București fac demersuri privind acest lucru. De asemenea, s-a deschis o linie de urgență pentru rudele marinarilor.

Mai întâi de toate țin să menționez că de la prima oră a tragediei am fost în contact cu ANR. A fost o operațiune dificilă dar partea română a facut față și vreau să le mulțumesc sincer tuturor pentru asistența și ajutorul acordat marinarilor ucrainieni. În ceea ce privește soarta marinarilor vor sta nu mai mult de două zile. Noi avem o echipă de la consulat care deja lucrează cu poliția de frontieră și organele române ca să facem formalitățil,e să îi ducem acasa la familiile lor. La ambasadă avem și o linie de urgență, am vorbit cu rudele au toate informațiile, speram să fim operativi și să reușim să îi ajutăm pe oameni să ajungă la famiile lor în decurs de două, trei zile, a menționat Pavel Rohovei, însărcinat cu afaceri interne al Ambasadei Ucrainei.

Citeste articolul pe PlayTech

 42 total views

Citeste si:  11 mineri chinezi blocați în subteran au fost salvați după două săptămâni