Abonare la google news

ULTIMA ORĂ | Arabii de la Damac anunță transferul lui Constantin Budescu. „L-am luat!” Imagini inedite cu internaționalul român | VIDEO

Constantin Budescu este la mare căutare în această perioadă de mercato, iar arabii de la Damac au anunțat transferul internaționalului român.

Gigi Becali declara în urmă cu câteva zile că a ajuns la un acord verbal cu Constantin Budescu pentru a semna cu FCSB, dar saudiții de la Damac au anunțat deja transferul fotbalistului în vârstă de 31 de ani.

Contractul lui Constantin Budescu cu Astra Giurgiu expira în vara viitoare, iar echipa din Arabia Saudită a profitat de acest lucru și i-a oferit internaționalului român nu mai puțin de 600.000 de euro pentru a semna actele.

Arabii de la Damac anunță transferul lui Constantin Budescu

Deși „Budi” declara că așteaptă venirea verii pentru a pleca de la Astra Giurgiu, arabii de la Damac au anunțat pe contul oficial de Twitter că l-au transferat deja pe atacant. „L-am luat! Budescu la Damac”, au scris aceștia, deși un eventual transfer ar presupune și plata unei sume de bani către clubul deținut de Ioan Niculae.

Se pare că cele două părți au ajuns la un acord, după ce negocierile dintre Constantin Budescu și arabii de la Damac s-au împotmolit duminică din cauza pretențiilor internaționalului român. „Budi” leseara  solicita arabilor 600.000 de euro până în vara anului 2021, iar apoi peste un milion de euro pentru următorul sezon.

În cazul în care transferul lui Constantin Budescu se va oficializa, o experiență la Damac ar fi a doua în Arabia Saudită pentru internaționalul român, după ce în 2018 – 2019 a jucat la Al Shabab.

  • 2.000.000 de euro este cota lui Constantin Budescu, conform transfermarkt.com
  • 18 meciuri, opt goluri și 9 pase decisive are Constantin Budescu în sezonul 2020 – 2021

Sursa: Prosport