Abonare la google news

UE alocă 8,5 milioane de euro pentru accesul deplin la terenuri în Columbia

Uniunea Europeană (UE) a informat vineri că va aloca 8,5 milioane de euro (aproximativ 10,3 milioane de dolari) pentru accesul complet la terenuri în Columbia, și a anunțat intrarea României în Fondul European pentru Pace al țării andine, au relatat surse diplomatice, citate de EFE și preluate de Rador.

Acest buget, a detaliat ambasada UE în Columbia, va fi executat de Agenția Națională Funciară (ANT) ca parte a proiectului „Pământ și teritorii sustenabile pentru pace”, care urmărește să sprijine reforma rurală cuprinzătoare prevăzută în acordul de pace semnat de Guvern și FARC în noiembrie 2016.

Acest plan va fi realizat cu loturile libere din municipalitățile San Vicente del Caguán și Cartagena del Chairá, în departamentul Caquetá, și în Uribe și La Macarena (Meta), două zone din sudul țării puternic afectate de conflictul armat.

„Acestea sunt fapte concrete de sprijin pentru construirea păcii de către aliații necondiționati ai Columbiei în procesul nostru, privind o temă sensibilă, ca pământul”, a declarat consilierul prezidențial pentru stabilizare și consolidare, Emilio Archila. Obiectivul acestei inițiative este de a pune pământul la dispoziția micilor producători și de a oficializa drepturile de proprietate ale populației vulnerabile.

Evaluarea Fondului

Blocul comunitar și Guvernul au evaluat, vineri, într-o ședință, amploarea rezultatelor și impactul celor 30 de proiecte care sunt implementate cu bani din Fondul European pentru Pace și au definit liniile strategice de lucru pentru viitor.

A fost confirmată și aderarea României la această inițiativă, din care 21 de state ale Uniunii Europene, Regatul Unit și Chile fac deja parte. Dintre aceste țări, Suedia a anunțat astăzi că va contribui cu 2,5 milioane de euro (aproximativ 3 milioane de dolari) la Fond, în timp ce Irlanda va adăuga 750.000 de euro (aproximativ 915.000 de dolari) pentru a sprijini implementarea proiectelor în regiuni.

„Angajamentul nostru pentru punerea în aplicare a acordului de pace rămâne ferm”, a declarat directorul pentru America Latină și Caraibe al Direcției Generale Cooperare a Comisiei Europene, Jolita Butkeviciene. A adăugat că acest lucru „se traduce prin cele 30 de proiecte ale noastre care susțin victimele care au suferit conflictul în teritorii, comunitățile rurale oferindu-le instrumente pentru dezvoltarea lor și celor reincorporați, proiecte cuprinzătoare de dezvoltare rurală”.

Ambasadorul UE în Columbia, Patricia Llombart, a declarat, la rândul său, că blocul comunitar este mândru că „susține în continuare” guvernul și partenerii săi din regiuni, precum și „că în continuare colaborează pentru a promova pacea și reconcilierea în țară”.

Sursa: EFE/ Rador


Sursa: G4Media