marți 19 octombrie 9:06 PM

Abonare la google news

Tuberculoza poate fi transmisă printr-o simplă respirație

Simplul act de a respira ar putea fi un mod major de transmitere a tuberculozei, sugerează un studiu dat publicităţii marţi, care ar putea modifica profund strategiile de luptă împotriva acestei boli, tradiţional centrate pe tuse, principalul său simptom.


Această dezbatere aminteşte de cea care a animat oamenii de ştiinţă la începutul pandemiei de COVID-19: dacă se confirmă ipoteza transmiterii tuberculozei prin respiraţie, aceasta înseamnă că tratarea persoanelor care au dezvoltat deja simptomele este insuficientă pentru a bloca răspândirea bolii.

Într-adevăr, „acest lucru lasă loc pentru o transmitere ne-neglijabilă înainte ca persoanele infectate să fie tratate”, a declarat pentru AFP Ryan Dinkele, unul dintre autorii studiului, de la Universitatea din Cape Town (Africa de Sud).


Potrivit acestuia, o nouă abordare în lupta împotriva bolii ar consta în detectarea persoanelor infectate cu tuberculoză fără a aştepta ca acestea să fie tratate.

„Dacă transmiterea este posibilă în absenţa simptomelor, acest lucru ne face sarcina extrem de complicată”, recunoaşte el.

Cercetarea, care nu a fost încă analizată de alţi oameni de ştiinţă, a fost prezentată la o conferinţă online internaţională dedicată sănătăţii pulmonare.

Cum se transmite mai rapid tuberculoza: prin tuse sau prin respirație?

Tuberculoza, care afectează cel mai frecvent plămânii, este o boală infecţioasă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numită şi „bacilul Koch”, după numele descoperitorului său.

Cercetătorii sud-africani au evaluat transmiterea acestei bacterii la 39 de persoane infectate. Pentru aceasta, ei au calculat în ce măsură această bacterie a pătruns în aer de la persoanele infectate atunci acestea respirau normal, profund şi când tuşeau. După 5 minute, în toate cele trei cazuri s-au produs nori de particule care conţineau bacteria.

Tusea a produs de trei ori mai multe bacterii decât respiraţia, însă, potrivit cercetătorilor, faptul că respirăm continuu ar putea implica ideea că 90% dintre bacteriile care pătrund în aer de la o persoană infectată sunt transmise pe această cale. De aici şi importanţa locurilor bine ventilate, potrivit cercetătorilor.

La începutul pandemiei de COVID-19, acest mod de transmitere prin nori de particule virale (aerosoli) a fost subestimat. De atunci însă a apărut un consens cu privire la faptul că acesta reprezintă un mod major de transmitere a bolii.

OMS estimează că 1,5 milioane de persoane mor de tuberculoză în fiecare an la nivel mondial, ceea ce face din tuberculoză cea mai letală boală infecţioasă (cu excepţia COVID-19).

Potrivit OMS, aproape un sfert din populaţia lumii este infectată cu bacteria tuberculozei, însă doar 5% din aceste persoane fac boala, majoritatea trăind în ţări cu venituri mici şi medii.

Editor : I.C


Digi24.ro


Stirile.eu