vineri 22 octombrie 12:00 PM

Abonare la google news

Trei săptămâni cu restricţii pentru transportatorii de mărfuri care circulă pe DN 7 Piteşti – Sibiu : de luni, camioanele ocolesc zeci de kilometri prin Slatina din cauza lucrărilor de lângă Deduleşti/Circulaţie semaforizată între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea

Circulaţia camioanelor pe ruta directă Piteşti – Sibiu (DN 7) va fi interzisă de luni, 25 octombrie până pe 17 noiembrie 2021 din cauza lucrărilor de consolidare de la Morăreşti, la kilometrul 144, în judeţul Argeş. Este a doua încercare a Companiei de Drumuri de extinde şantierul de la Morăreşti pe DN 7, după ce, în septembrie, la montarea semafoarelor, cozile s-au întins pe aproximativ 10 kilometri, iar stopurile au fost demontate a doua zi, la cererea Poliţiei Rutiere.


Acum însă, pentru că valorile de circulaţie au mai scăzut, lucrările pentru consolidarea carosabilului vor fi extinse lângă Deduleşti, se vor monta semafoare iar transportatorii de mărfuri vor fi deviaţi zeci de kilometri pe ruta ocolitoare DN 65 Piteşti – Slatina şi DN 64 Slatina – Râmnicu Vâlcea,  anunţat Poliţia Rutieră :

,,Având în vedere efectuarea lucrărilor de consolidare rambleu și refacere parte carosabilă pe DN 7 pe raza Comunei Cotmeana, Jud.Arges,adiacent pozițiilor km. 143+600-144+600 și intensitatea traficului rutier pe drumul național DN 7, Politia Rutiera împreună cu CNAIR impun în perioada 25.10.2021 -17.11.2021 restrictii de tonaj pentru circulația autovehiculelor cu masa totala maximă admisă mai mare de 7,5 tone pe DN 7 raza  Com.Cotmeana, Jud.Arges. Pe perioada executării lucrărilor pentru autovehiculele cu masa totala mai mare de 7,5 tone se recomandă următoarele rute ocolitoare: – sensul București-Rm.Valcea :  Autostrada A 1 -km.106 nod rutier intersecție cu DN 65B km.7+500- DN 65B km.0+000 intersecție  cu DN 65 km.115. Sensul Pitești Rm.Valcea : DN 65  Pitești-Slatina-Ganeasa km.42, intersecție cu DN 64 Drăgășani – Rm.Valcea. Sensul Râmnicu Valcea- Pitești:  DN 7 km.170, intersecție cu DN 67 -DN 67 km.194,  intersecție cu DN 64- Drăgășani- intersecție DN 65 km.34 Ganeasa-Slatina-Pitești.” a transmis Poliţia.


Pe DN 7 Piteşti- Sibiu, cea mai importantă rută comercială a României, aproape în fiecare an CNAIR intervin cu lucrări de consolidare pe segmentul Deduleşti – Dealul Negru unde sunt alunecări de teren dar şi pe Valea Oltului, cea mai recentă surpare fiind la Câineni.

 

 

Economedia.ro


Stirile.eu