Abonare la google news

Teza președintelui Rusiei potrivit căreia rușii și ucrainenii sunt un singur popor a fost susținută de 65% din locuitorii din estul Ucrainei

Teza președintelui Rusiei, Vladimir Putin, potrivit căreia rușii și ucrainenii sunt un singur popor a fost susținută cel mai activ de locuitorii din estul Ucrainei, unde a fost considerată corectă de către 65% dintre repondenți, relatează cotidianul RBK. Sondajul a fost realizat de grupul sociologic ”Rating”, rezultatele lui fiind publicate pe site-ul organizației.

Întrebarea a fost: ”Recent, președintele Rusiei, Putin, a declarat că rușii și ucrainenii sunt un singur popor, ce aparțin unui singur spațiu istoric și spiritual” Sunteți de acord cu asta?”

Rezultatele pe regiunile Ucrainei:

  • Est: da – 65%, nu – 30%, nu știu – 5%;
  • Sud: da – 56%, nu – 40%, nu știu – 4%;
  • Centru: da- 36%, nu – 60%, nu știu – 4%;
  • Vest: da – 22%, nu – 75%, nu știu – 3%.

Pe ansamblul țării, această idee a președintelui Rusiei a fost susținută de 41% dintre participanții la sondaj, împotrivă pronunțându-se 55%.

De remarcat este faptul că ponderea celor care susțin unitatea rușilor și ucrainenilor a rămas aproape aceeași la toate grupele de vârstă: valoarea a oscilat în coridoriul 39-44%. Mai mult, cele mai mari ponderi ale susținătorilor unității s-au aflat în grupe de vârstă opuse: peste 60 de ani (42%) și în grupa de vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (44%).

Cel mai mare număr de susținători ai lui Putin s-au dovedit a fi printre enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice a Patriarhiei Moscovei (66%), precum și printre ”credincioșii simpli” (52%). Printre ateiști, procentul acestora a fost de 43%, printre adepții Bisericii Ortodoxe din Ucraina – 33%, iar printre greco-catolici, teza președintelui rus este împărtășită de 10%.

Putin a exprimat de nenumărate ori teza conform căreia rușii și ucrainenii sunt un singur popor. Ultima dată, în articolul ”Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, publicat lape 12 iulie în limbile rusă și ucraineană. În material președintele a analizat istoria celor două popoare și a evaluat starea actuală a lucrurilor. În special, Putin a definit Ucraina modernă ”în întregime și în totalitate rodul epocii sovietice”.

Președintele a menționat că încă înainte ca Peninsula Crimeea să revină în componența Rusiei, puterile occidentale ”au atras pas cu pas Ucraina într-un periculos joc geopolitic”, controlând procesul de cultivare a imaginii unui inamic intern și extern. ”Inevitabil, a venit momentul în care conceptul ”Ucraina – nu este Rusia” nu a mai convenit. A fost nevoie de ”anti-Rusia”, a declarat Putin. Dar milioane de locuitori ai Ucrainei au respins, potrivit spuselor sale, acest proiect: în special ”crimeenii și locuitorii din Sevastopol au făcut alegerea lor istorică”, iar locuitorii Donbassului ”au pus mâna pe arme pentru a-și apăra casa, limba, viața”.

Putin și-a încheiat articolul cu faptul că Rusia nu a fost și nu va fi niciodată ”anti-Ucraina”. Potrivit spuselor sale, ”adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă tocmai în parteneriat cu Rusia”, deoarece rușii și ucrainenii sunt ”un singur popor”.

Comentând articolul lui Putin, apărut inclusiv în limba ucraineană, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că, ”dacă președintele Federației Ruse a început deja să scrie în ucraineană, înseamnă că noi lucrăm în direcția corectă”. El a afirmat că cei doi șefi de stat ar putea analiza unele momente din articolul lui Putin la o întâlnire față în față și a menționat că este evident că președintele rus a ”consumat mult timp” pentru a strânge informații și pentru a pregăti materialul.

Citeste articolul pe Stiripesurse