Testarea epidemiologică a angajaților ocupă primul loc în topul beneficiilor

Companiile și-au revizuit programele de beneficii acordate salariaților, pe noile prevederi ale Codului Fiscal, astfel că testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților ocupă primul loc în topul beneficiilor nou incluse care vor fi acordate de către angajatorii din România, potrivit sondajului HR Barometru realizat de PwC România.

Urmează sumele acordate pentru telemuncă în limita a 400 lei și cele pentru educația timpurie a copiilor, pe locurile doi și trei în lista noilor beneficii incluse în programele companiilor. Observația experților PwC este aceea că angajatorii sunt mai puțin dispuși să ofere beneficii dacă implementarea lor devine costisitoare sau complicată din punct de vedere procedural.

”Din acest motiv ar ajuta ca legiuitorii să simplifice procedurile și să stimuleze cât mai multe companii să pună în practică facilitățile fiscale”, apreciază Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România. întrucâ într-o perioadă de transformare pe piața muncii, iar legislația fiscală trebuie să țină pasul cu aceste schimbări

Citeste si:  Clasamentul audiențelor TV în noaptea de Revelion

Astfel, 80% dintre companii vor deconta testarea epidemiologică și/sau vaccinare, 36% vor acorda sume în limita a 400 lei angajaților aflați în telemuncă, 30% sume pentru educația timpurie a copiilor, iar 16% vor deconta contravaloarea serviciilor turistice în limita anuală a unui câștig salarial mediu brut.

Companiile din energie vor acorda 400 lei pentru munca de acasă

Toate companiile respondente din energie vor acorda acest beneficiu și 89% dintre cele din sectorul produselor industriale și farmaceutic/sănătate. La polul opus se află companiile IT&C, BPO. Dintre acestea, 43% iau în calcul acordarea acestui beneficiu. În schimb, angajații din IT/BPO vor beneficia de sumele pentru telemuncă, având în vedere că 71% dintre companiile din aceste domenii intenționează să le acorde, urmate de cele din sectorul produselor industriale (44%) și servicii financiare (33%).

Companiile de produse industriale conduc clasamentul în cazul sumelor acordate  pentru educația timpurie a copiilor (56%) și a decontării serviciilor turistice în limita anuală a unui câștig salarial mediu brut (33%). Ultimele locuri sunt ocupate de Retail/FMCG (19%) și, respectiv, de serviciile financiare (11%).

Citeste si:  Salariile şi sporurile angajaţilor CFR Călători şi Metrorex

Cele trei mari dificultăți în aplicarea beneficiilor noi din Codul Fiscal

Principala dificultate identificată de companii în aplicarea beneficiilor nou introduse în Codul Fiscal este reprezentată de costuri, urmate de procedurile interne în cazul sumelor pentru telemuncă, respectiv de normele de aplicare pentru testare/vaccinare și pentru banii destinați educației timpurii și de procesul de decontare în cazul serviciilor turistice.

Orice facilitate fiscală este binevenită atâta timp cât aceasta poate fi aplicată cu ușurință și produce efectele pozitive scontate – Irina Nistor, Director PwC România.

Facilitatea referitoare la educația timpurie se dovedește a fi dificil de pus în practică de către angajatorii acestora, în lipsa unor norme de aplicare clare pe care autoritățile ar trebui să le elaboreze cât mai curând.

Citeste si:  Statul australian Victoria intră în lockdown. Ce se întâmplă cu Australian Open

Respondenții apreciază că, în contextul actual, autoritățile ar putea lua în calcul majorarea sumei acordate pentru evenimentele Crăciun sau de Paște, de 150 lei/eveniment, valoare nemodificată de 16 ani, precum și creșterea limitei de deductibilitate pentru pensii/asigurări medicale private, în prezent de 400 euro pe an/angajat.

Studiul HR Barometru a fost derulat de către PwC în perioada 27 ianuarie – 1 februarie 2021, pe baza informațiilor furnizate de către 56 de companii participante din IT&C, BPO Produse industriale, Energie (utilități /produse petroliere), Farmaceutic /Medical, Servicii financiare  și FMCG/Retail.

Aproape o treime (32%) dintre companiile incluse în studiul PwC au între 101 – 500 angajați, 23% sub 100 angajați, 18% între 1.001 – 3.000 angajați, 18% peste 3.000 angajați și 9% între 501 – 1.000 angajați.

 

Sursa: Gandul

 4 total views