Abonare la google news

Taxă de 5 lei/zi pentru turiștii care merg în stațiunile din sudul litoralului

Turiştii care merg anul acesta la Mangalia şi în staţiunile arondate – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp – plătesc anul acesta o taxă de 5 lei/zi de persoane, fiind însă şi categorii exceptate, printre care pensionarii, veteranii de război, persoanelle venite cu bilete de tratament. Fondurile astfel obţinute vor fi utilizate pentru dezvoltare şi promovare, prin proiecte iniţiate de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice, potrivit News.ro.

 ”Se aprobă instituirea taxei speciale de staţiune în municipiul Mangalia, începând cu data de 01.01.2021. Taxa specială se instituie în vederea promovării turistice a Municipiului Mangalia şi a staţiunilor arondate, reprezentând venit cu destinaţie specială la bugetul local.  Această taxă specială este necesară pentru iniţierea şi realizarea programelor de dezvoltare ale destinaţiei turistice integrate Mangalia, precum şi pentru sustenabilitatea circulaţiei turistice către zona de sud a litoralului românesc (municipiul Mangalia şi staţiunile aflate în administrarea acestuia), prin creşterea competitivităţii destinaţiei turistice integrate ”Mangalia şi staţiuni“ la nivel naţional, regional şi global”, se arată în hotărârea de Consiliu Local de la sfîrşitul anului trecut şi modificată la sfârşitul lunii martie.

Taxa specială de 5lri/zi/turist va fi utilizată în vederea dezvoltării infrastructurii turistice şi de întreţinere a destinaţiei turistice Mangalia şi pentru punerea în valoare a patrimoniului turistic din municipiul Mangalia şi staţiunile arondate.

Sunt scutite de la plata taxei de staţiune următoarele categorii de persoane: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, foştii deţinuţi politici, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate; posesorii biletelor de tratament emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Case Teritoriale; persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe bază de trimitere medicală.

 

Citeste articolul pe RFI