sâmbătă 5 iunie 1:12 PM

Abonare la google news

Takayuki Seto, la Rapid? Anunțul făcut de jucătorul Astrei: „Am vorbit cu Daniel Niculae! Mă gândesc şi vedem!”

Takayuki Seto, actual jucător al Astrei, va rămâne liber de contract, la finalul acestei luni, după ce îi va expira contractul. Deși nu are drept de joc, acesta s-a arătat tentat de un transfer la Rapid.


Takayuki Seto (35 de ani) a fost transferat de Astra, liber de contract, la începutul anului trecut, de la FK RFS.

În prezent, acesta nu are drept de joc, deoarece este suspect de încălcarea regulamentului anti-doping.


Takayuki Seto, despre un posibil transfer la Rapid

Jucătorul japonez susține că își dorește să se întoarcă în fotbalul din țara noastră. Ba mai mult, acesta a mărturisit că ar fi tentat de un transfer la Rapid, echipă pe care o apreciază foarte mult.

„Îmi doresc să joc fotbal în primul rând, iar, dacă primesc o ofertă din România, sigur că o să fiu acolo. M-am acomodat în România, am prieteni acolo şi vreau să joc în România. Am mai vorbit cu Daniel Niculae înainte să fie preşedinte la Rapid. Dacă primesc o ofertă de acolo?

Mă gândesc şi vedem. Ştiu puţin din imnul Rapidului, îl cântau în vestiar băieţii. Când am jucat în Giuleşti, mereu mi-a plăcut atmosfera. Acum, au stadion nou şi e bine pentru ei, dar şi pentru fotbalul românesc”, a declarat Takayuki Seto, la Telekom Sport.

Victor Angelescu a anunțat în ce condiții va semna Cristi Săpunaru cu Rapid

Victor Angelescu, finanțatorul clubului Rapid, a vorbit despre posibilul transfer al lui Cristi Săpunaru, fundașul central în vârstă de 37 de ani al lui Kayserispor.

„Cristi Săpunaru nu este liber de contract. Mai are un an de contract. Cei de la Kayseri au spus că nu se mai bazează pe el, dar el mai are contract. Nico (n.r. Daniel Niculae) a vorbit cu el, au o relaţie specială că se cunosc de atât timp.

În condiţiile în care el îşi va rezolva problema la Kayseri, problema în sensul în care el mai are contract şi se va ajunge la o înţelegere, atunci noi ni-l dorim foarte mult şi sunt convins că Săpunaru va veni la noi. Nu cred că se va pune problema să meargă altundeva. E primul jucător pe care ni-l dorim. Ar fi în capul listei”, a spus Victor Angelescu, la Look Sport.

Prosport.ro


Stirile.eu