Abonare la google news

Suspecţi de trafic de minori şi proxenetism, săltaţi de poliţişti

Conform anchetatolrilor, în perioada februarie-iulie 2021, persoanele bănuite ar fi racolat mai multe femei, în vederea exploatării sexuale, urmărind obţinerea de foloase materiale.

 

Acestea şi-ar fi oferit serviciile sexuale în municipiile Ploieşti şi Constanţa. De asemenea, în activitate, pe fondul unor promisiuni de consolidare a unei relaţii afective şi asigurarea unui trai mai bun, unul dintre bărbaţi ar fi implicat şi o minoră.

 

Persoanele implicate au fost conduse la sediul unităţii de parchet, în vederea audierii şi documentării activităţii infracţionale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti. 

Suportul activităţilor a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar în activităţile desfăşurate au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

 

Vă mai recomandăm şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul