Abonare la google news

SURSE Curtea de Apel Bucureşti a motivat deja sentința de condamnare la 8 ani de închisoare a Elenei Udrea în dosarul finanțării campaniei din 2009, la mai puțin de două săptămâni de la verdict/ Când ar putea începe apelul

Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București a terminat de redactat motivarea în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care au fost condamnate Elena Udrea și Ioana Băsescu la 8 și respectiv 5 ani de închisoare cu executare, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Direcția Națională Anticorupție ar putea preciza în scris motivele pentru care contestă decizia Curții de Apel în aproximativ două săptămâni, pentru ca apoi să înceapă apelul la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urmă cu două săptămâni, când instanța a pronunțat prima decizie, motivarea era scrisă în proporție de 75 la sută, conform surselor G4media.ro, iar judecătoarea a citit în sală principalele argumente care au stat la baza verdictului.

Principalele motive precizate de Claudia Jderu în sala de judecată 

  • Instanța a reținut aceeași situație de fapt ca în rechizitoriu. Nu au fost înlăturate probe
  • Soluția excluderii înregistrărilor făcute de Giovanni Francesco nu se impune. Nu au fost presiuni asupra martorului
  • Finanțarea programului ski România – am lecturat legislația incidenta în materie, am apreciat ca și dacă nu a existat o prioritizare a plăților, Nastasia Gheorghe avea calitatea de ordonator principal de credite.
  • În opinia instanței nu s-a putut susține ca legislația incidenta era lipsita de previzibilitate. Legislația în domeniu era destinata funcționarilor publici, nu pot spune ca nu au înțeles legislația. Referitor la discuția privind plățile pentru campania pentru referendum: este de necontestat ca în 2009 au fost doua campanii, inițiate de același președinte, CCR a decis în noiembrie 2009 referitor la referendum ca deși stabilirea datei referendumului este prerogativa președintelui, este indicat sa nu fie organizat în același timp cu alegerile prezidențiale. În opinia instanței, câștigarea alegerilor prezidențiale de președintele în funcție, inițiator al campaniei pentru referendum, ar fi fost benefica pentru un folos nepatrimonial tuturor inculpaților
Citeste si:  Noi restricții în București. Decizia de ultimă oră a Guvernului, anunțul oficial

Reamintim că în acest dosar, DNA a încercat, fără succes, să o plaseze sub control judiciar pe Udrea pentru a împiedică o eventuală fugă din țară înaintea verdictului final.

Context

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

Citeste si:  În ce condiţii se pot vaccina anti-COVID-19 persoanelor care au făcut deja vaccinul antigripal. Dr. Valeriu Gheorghiţă vine cu explicaţii

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a jurnalistului Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Citeste si:  Antreprenorii, despre posibila redeschidere a restaurantelor în București: „Este o bucurie temporară, ne așteptăm la orice”

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

Foto: Elena Udrea. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea


Citeste articolul pe G4Media

 16 total views