sâmbătă 20 noiembrie 5:22 AM

Abonare la google news

SUA sunt în urma României: Autorizează abia acum vaccinarea cu a treia doză pentru toți adulții

Autorităţile sanitare americane au dat undă verde vaccinării cu cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 a tuturor adulţilor vaccinaţi complet în urmă cu cel puţin şase luni, relatează AFP.


Agenţia americană a medicamentului (FDA) a anunţat că această autorizaţie de folosire de urgenţă acordată Pfizer şi Moderna urmează să contribuie la asigurarea unei protecţii continue împotriva covid-19, inclusiv împotriva consecinţelor grave care pot avea loc, precum spitalizarea sau moartea”, scrie news.ro.

Laboratoarele farmaceutice Pfizer şi Moderna au anunţat autorizarea înaintea FDA.


”Această autorizare a folosirii de urgenţă are loc într-un moment critic, în timp ce intrăm în lunile iernii şi ne confruntăm cu o creştere a numărului cazurilor de covid-19 şi spitalizărilor în întreaga ţară”, anunţă CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel.

Persoanele în vârstă de peste 18 ani vaccinate cu vaccinul care se administrează într-o singură doză Johnson & Johnson aveau deja dreptul să se vaccineze cu un ”booster”, la două luni după vaccinare.

În cazul persoanelor vaccinate cu Pfizer și Moderna, o doză ”booster” era rezervată anumitor categorii ale populaţiei – persoane în vârstă de peste 65 de ani, adulţi care riscau o formă gravă de covid-19 sau care sunt puternic expuşi virusului din cauza muncii lor.

Acest anunţ intervine în contextul în care numărul cazurilor de covid-19 creşte din nou în Statele Unite, care înregistrează o medie zilnică de 80.000 de cazuri – de la 70.000 la sfârşitul lui octombrie – şi aproximativ 1.000 de morţi pe zi din cauza covid-19.

Unele state americane, de exemplu California, au început deja să autorizeze vaccinarea cu o doză ”booster” a tuturor adulţilor, înaintea recomandării agenţiilor sanitare, cu speranţa de a opri răspândirea noului coronavirus înainte de sărbătorile de la sfârşitul anului.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu