Abonare la google news

SUA anunță noi sancțiuni comerciale după escaladarea violenței în Myanmar/ Zeci de persoane au fost omorâte în timpul protestelor împotriva loviturii de stat militare

Statele Unite au anunţat joi noi sancţiuni comerciale împotriva Myanmarului „ca răspuns la lovitura militară şi la escaladarea violenţei împotriva protestatarilor paşnici”, transmite vineri AFP, citată de Agerpres.

Ministrul american al comerţului a anunţat într-un comunicat că a impus „noi restricţii la export” şi că a inclus pe lista neagră ministerul de interne şi pe cel al apărării, „responsabile pentru lovitura de stat”, precum şi „două entităţi comerciale deţinute şi administrate de ministerul apărării”.

Citeste si:  Anchetă a Concurenţei pe piaţa cărnii de pasăre. Ce sancţiuni riscă producătorii

Exporturile „sensibile” către Myanmar vor fi supuse unor controale sporite şi condiţii mai aspre.

Aceste noi măsuri se adaugă sancţiunilor financiare deja impuse şefilor juntei militare care au răsturnat pe 1 februarie guvernul liderei civile Aung San Suu Kyi.

„Vom continua să luăm măsuri împotriva juntei”, a avertizat într-o postare pe Twitter purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Joi, în Myanmar au continuat manifestările care cer revenirea la un regim democratic, după ce miercuri a fost cea mai sângeroasă represiune, cel puţin 38 de persoane fiind ucise de forţele de securitate, potrivit ONU.

Citeste si:  Marea Britanie va folosi nave militare pentru a inspecta ambarcațiunile din UE care intră în apele sale teritoriale

„Condamnăm ferm utilizarea violenţei de către forţele de securitate împotriva poporului”, a declarat presei Ned Price.

„Cea mai recentă escaladare a violenţei demonstrează dispreţul total al juntei faţă de propriul său popor”, „acest lucru este inacceptabil”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, care a promis noi măsuri, în consultare cu aliaţii SUA.

Citeste si:  Olanda a început miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19. Țara era singura din UE care încă nu începuse imunizarea

Ned Price a exprimat, de asemenea, îngrijorarea profundă a executivului american cu privire la arestarea jurnaliştilor din Myanmar. „Facem apel la armată să elibereze imediat aceste persoane şi să pună capăt intimidării şi hărţuirii presei”, a insistat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

sursa foto: Twitter Nathan Law


Citeste articolul pe G4Media