20 mai 2:01 PM

Abonare la google news

Studiu: Salariile mari nu-i conving pe români să muncească într-o firmă cu reputaţie proastă. Topul celor mai râvnite companii

Potrivit datelor centralizate, companiile care nu au un brand puternic plătesc salarii cu 10% mai mari, în timp ce 80% dintre liderii implicaţi în procesul de recrutare consideră că un brand puternic de angajator are un impact semnificativ asupra capacităţii lor de a angaja talente excepţionale.

 

Pe acest fond, 50% din totalul angajaţilor români afirmă că nu ar lucra pentru o companie cu reputaţie proastă, chiar dacă pachetul salarial ar fi consistent.

 

În ceea ce priveşte criteriile pe care angajaţii români le au în vedere atunci când aleg un angajator, pe primul loc de află pachetul salarial – cu 74% dintre sufragii, urmat de atmosfera plăcută la locul de muncă (69%) şi siguranţa locului de muncă (68%). Acestea sunt mai importante în rândul femeilor şi al angajaţilor cu educaţie peste medie.

 

De asemenea, un mediu de lucru sigur din perspectiva COVID-19 se clasează pe locul 7 în topul acestor criterii, iar mai mult de jumătate dintre femei (53%) consideră că acest aspect este mai important faţă de alte grupuri demografice. În acelaşi timp, pentru angajaţii cu educaţie sub medie (40%) acest criteriu este mai puţin relevant.

 

Oportunitatea de a lucra la distanţă se clasează pe unul dintre ultimele locuri în rândul factorilor pe care angajaţii îi găsesc motivatori, deşi este mai populară în rândul celor cu studii peste medie şi chiar considerată atrăgătoare de 44% din angajaţi, notează cercetarea de specialitate.

 

Raportul Randstad România Employer Brand relevă faptul că peste 10% dintre angajaţi şi-au schimbat locul de muncă în cea de-a doua parte a anului 2020, ponderea fiind mai mare în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani (17%) şi al celor cu educaţie sub medie (19%).

 

Totodată, aproape un sfert (25%) dintre români susţin că intenţionează să se angajeze în altă parte în prima jumătate a acestui an, procent mai ridicat în rândul celor sub 35 de ani (59%) şi mai scăzut printre profesioniştii care îşi desfăşoară sarcinile de serviciu într-un birou (categorie numită şi „gulerele albe”).

 

Aproape jumătate dintre cei chestionaţi au declarat că, de cele mai multe ori, îşi găsesc următorul angajator prin intermediul portalurilor cu anunţuri de angajare (48%), în timp ce peste o treime (37%) îşi găsesc un loc de muncă cu ajutorul relaţiilor personale/recomandărilor, iar 30% prin social media, cu Facebook în top (88%). Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani este cel mai probabil să îşi găsească un loc de muncă prin intermediul căutărilor pe Google.

 

Conform studiului de specialitate, aproximativ jumătate dintre angajaţi au început să lucreze mai mult de la distanţă în timpul pandemiei COVID-19, din care 57% au fost implicaţi în această decizie, iar 42% s-au văzut în faţă faptului împlinit, fiindu-le impus acest lucru de către angajator şi/sau autorităţi.

 

În topul industriilor clasate pe primele locuri raportat la gradul de recunoaştere (unde activează mai multe companii cunoscute faţă de alte arii) sunt industria de retail, financiară, oil & gas, telecom şi FMCG. Din punctul de vedere al atractivităţii, industria de IT se clasează pe primul loc, urmată de cea a serviciilor, care, însă, are cel mai scăzut grad de recunoaştere.

 

Clasamentul primilor trei cei mai dezirabili angajatori din România este condus de Amazon Development Center (România), urmat de HP Inc. România şi Ubisoft.

 

Pe domenii, compania Ford România a fost desemnată cel mai dezirabil angajator din sectorul automotive, ING Bank România s-a clasat prima în industria financiar-bancară, iar Lidl conduce în cea de retail.

 

Pe primul loc în clasamentul pe industrii, s-au mai clasat: IT – Ubisoft; servicii – Amazon Development Center (România); FMCG – Heineken România; telecom – Orange România; farma (producţie şi distribuţie) – Antibiotice; producţie – De’Longhi România; oil & gas – OMV Petrom.

 

Studiul Randstad Employer Brand a fost realizat pe un eşantion de peste 190.000 de respondenţi din 34 de pieţe, cu sprijinul companiei de cercetare de piaţă Kantar, partenerul internaţional Randstad în acest proiect.

 

În România, cercetarea a fost efectuată în luna ianuarie a acestui an, prin intermediul metodologiei internaţionale dezvoltate la nivelul Grupului Randstad, lider mondial în servicii de recrutare, care constă în derularea de interviuri online.

 

La studiu au participat 4.700 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, incluzând studenţi, angajaţi, freelanceri şi şomeri. În plus, au fost evaluaţi cei mai mari angajatori din România, ca număr de angajaţi, cunoscuţi de minimum 10% din populaţie.

 

Liderul mondial în domeniul serviciilor de resurse umane, Grupul Randstad este specializat în soluţii în domeniul serviciilor flexibile de muncă şi resurse umane.

 

Randstad este prezentă în România prin două sucursale, în Bucureşti şi în Slatina (judeţul Olt). 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul