Abonare la google news

Studiu CDC: Două măști de protecție purtate una peste alta oferă mai multă protecție împotriva SARS-CoV-2

Cercetătorii din SUA au descoperit că două măști, purtate una peste cealaltă, sunt mai eficiente decât una singură în încetinirea răspândirii coronavirusului. Însă oficialii din Sănătate nu au recomandat în mod oficial purtarea a două măști.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au raportat miercuri, 10 februarie, rezultatele unui experiment de laborator. În cadrul experimentului s-au folosit două capete artificiale situate la 6 metri unul de altul. Oamenii de știință au vrut să verifice câte particule de dimensiunea coronavirusului care ies din unul dintre capete de unul sunt inhalate de celălalt.

Două măști de protecție, mai eficiente împotriva SARS-CoV-2

Cercetătorii au descoperit că purtarea unei măști – chirurgicale sau de pânză – a blocat aproximativ 40% din particulele care veneau spre capul care respira. Când o mască de pânză a fost purtată deasupra unei măști chirurgicale, aproximativ 80% din particule nu au pătruns dincolo de măști.

Când capul care „respira” și cel care „insipira” au purtat câte două măști de protecție, mai mult de 95% din particule au fost blocate, a declarat Dr. John Brooks de la CDC.

„Prima provocare este de a-i determina pe cât mai mulți oameni să poarte măști de protecție. Și apoi pentru cei care portă mască, să-i ajutăm să obțină cele mai multe beneficii”, a mai susținut Dr. John Brooks.

Cercetătorii au folosit o singură marcă de mască chirurgicală și un singur fel de mască de pânză și nu este clar dacă rezultatele ar fi fost aceleași dacă ar fi fost folosite aceleași produse, dar făcute de alți producători.

Cum să te protejezi mai bine împotriva virusului

„Funcționează”, a subliniat doctorul Brooks.

De asemenea, CDC menționează faptul că, dacă sunt purtate corect, masca de pânză poate crește eficiența celei chirurgicale deoarece o strânge mai bine pe fața celui care o poartă, astfel încât golurile dintre mască și față sunt eliminate iar particulele de virus nu mai pot intra.

 

Sursa: Gandul