miercuri 8 decembrie 5:17 PM

Abonare la google news

Stratul de zăpadă a ajuns la jumătate de metru la Rânca


De două zile ninge continuu la munte, stratul de zăpadă în unele zone ajungând la jumătate de metru. La Rânca toate cele patru pârtii sunt funcționale.


De la ora 11, cele patru pârtii de la Rânca au devenit funcționale, nemaifiind nevoie să fie folosite tunurile de zăpadă artificială.

Sunt minus două grade Celsius și este senin.

Proprietarii hotelurilor și pensiunilor spun că foarte mulți turiști și-au făcut rezervări pentru acest weekend, prețurile fiind cuprinse între 200 și 500 de lei pe noapte.

Prețul pentru echipamentele de schi sunt cuprinse între 40 și 70 de lei.

Drumarii au intervenit în cursul nopții pentru curățarea șoselelor din zonă.

Pană de curent la Bâlea Lac

Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu măsurat la o staţie meteorologică este de 50 de centimetri, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea Lac, unde se înregistrează o pană de curent, potrivit meteorologilor.

Contactaţi telefonic, cei de la telecabina din zonă au transmis că transportul pe cablu de la Bâlea Cascadă, la Bâlea Lac se face cu ajutorul generatorului.

Accesul la Bâlea Lac se face pe Transfăgărăşan în condiţii de iarnă, până la Bâlea Cascadă, de unde trebuie luată telecabina.

Dacă la Bâlea Lac este un risc moderat de producere de avalanşe şi zăpada măsoară jumătate de metru, în staţiunea Păltiniş din munţii Cindrel meteorologii au măsurat 28 de centimetri de zăpadă.

Editor : G.M.


Digi24.ro