Stelian Ion, discuții cu ambasadorul Germaniei despre desființarea SIIJ

Ministrul Justiției, Stelian Ion, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt și cei doi au discutat inclusiv despre desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, transmis Agerpres și citat de stiripesurse.ro, cei doi oficiali au discutat despre subiecte vitale de pe agenda internă și europeană, dar și despre colaborarea bilaterală în domeniul justiției.

„O perioadă foarte importantă pentru România”

„Vă aflaţi într-o perioadă foarte importantă pentru România, în care puteţi corecta ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Toţi paşii făcuţi în direcţia cea bună sunt câştiguri pe termen lung pentru statul de drept şi democraţia din România şi în acelaşi timp pentru Europa noastră comună”, a declarat Cord Meier-Klodt.

Citeste si:  George Maior, ambasadorul României la Aman / Iordania

S-a discutat și despre procesul de corectare a legilor justiției și de desființare a SIIJ, dar și despre lupta contra corupției în România.

„Trebuie să dovedim că suntem pe calea cea bună”

„Avem ocazia să reparăm şi să construim cadrul normativ şi instituţional privind justiţia din România. Trebuie să dovedim că suntem pe calea cea bună şi că schimbările se produc în mod real. Dialogul cu statele membre ale Uniunii Europene, atât în plan bilateral, dar şi în contextul Mecanismului privind Statul de Drept, ne oferă ocazia de a identifica bune practici existente, care să genereze iniţiative la nivel naţional. Astfel, Pactul privind statul de drept, adoptat de autorităţile din Germania în ianuarie 2019, ar constitui un astfel de exemplu”, a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Citeste si:  Jucătorii de la Dinamo, dezvăluiri despre situația lui Pablo Cortacero. „Va pierde acțiunile! Știm că nu vor intra banii!”

Florin Iordache, președintele Consiliului Legislativ, a avizat favorabil proiectul de desființare SIIJ, cu toate că a fost unul dintre susținătorii înființării Secției Speciale

Consiliul Legislativ, al cărui președinte este Florin Iordache, a avizat favorabil proiectul de lege privind desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, cu unele observații.

Sursa: Gandul

 3 total views