1 ianuarie 3:04 PM

Abonare la google news

Ștefan Bănică Jr. s-a înscris în DDB. „Atât de mult a contat Dinamo, încât și-a asumat riscul să-și piardă din admiratori”

Peluza Catalin Hildan-Dinamo a anunțat prin intermediul Facebook că artistul Ștefan Bănică Jr. a devenit membru DDB. Cântărețul este, de altfel, cel care a compus imnul roș-albilor „Câinii roșii”.

Programul socios „Doar Dinamo București” a strâns 800.000 de euro din cotizații numai în 2020. Peste 12.000 de susținători dinamoviști au donat bani pentru a pune umărul la salvarea clubului, intrat într-un serios impas financiar după ce Ionuț Negoiță a cedat acțiunile unui fond de investiții spaniol reprezentat de către Pablo Cortacero.

Fanii lui Dinamo au făcut un anunț surprinzător în a doua zi de Crăciun. Massimo Maccarone, fostul jucător de la Middlesbrough, care a marcat o dublă împotriva lui FCSB (Steaua, la acea vreme) în returul semifinalei Cupei UEFA din 2006, a intrat în proiectul DDB și o ajută pe Dinamo.

Ștefan Bănică Jr. s-a înscris în DDB. „Atât de mult a contat Dinamo, încât și-a asumat riscul să-și piardă din admiratori”

Acum DDB a anunțat că artistul Ștefan Bănică Jr. este în programul DDB, deși aderarea lui a fost făcută în urmă cu ceva timp.

ACTORUL, CÂNTĂREȚUL și CÂINELE ȘTEFAN BĂNICĂ SUSȚINE PROIECTUL SOCIOS DDB.
Nu e chiar ușor să crești în umbra unui nume mare. Riscul este să rămâi în ochii tuturor drept ”fiul lui…” Așa a fost și pentru Ștefan, mai ales că purta și numele celebrului său tată, talentatul actor Ștefan Bănică.

Până într-o zi, când toate colegele noastre de școală nu mai visau altceva decât să-l întâlnească pe băiatul din ”Liceenii”. De atunci, Ștefan a fost într-o continuă ascensiune ca artist. În teatru, în muzică, televiziune sau cinematografie, a ajuns un nume greu, foarte greu și foarte căutat. N-a luat numai numele de la tatăl său. A luat arta de a rosti și pe cea de a cânta. A luat și pasiunea pentru fotbal dar pe o altă cale. Oricât de mult l-a tras Ștefan cel Senior spre Giulești, Ștefan cel Mare l-a convins mai mult și l-a atras iremediabil.

Faima sau lumina reflectoarelor nu l-au împiedicat niciodată să-și declare public, chiar la microfon, apartenența sentimentală alb-roșie. Atât de mult a contat Dinamo, încât și-a asumat riscul să-și piardă din admiratori. Nu și din admiratoare, pentru că fostele noaste colege îl mai visează și acum.

Și noi continuăm să visăm la un AN NOU în care porțile stadionului se vor deschide. Visăm că echipa noastră va fi tot acolo… Ne adunăm cu mic cu mare din Sălăjan, din Obor, din Titan, din calea Moșilor, umplem tribunele și auzim din stația de amplificare: ”Astăzi în ȘTEFAN CEL MARE, se adună galeria câinilor…”

LA MULȚI ANI, ȘTEFANE!
LA MULȚI ANI, CÂINILOR!
Ștefan este unul din cei 12.000 care țin în viață Dinamo. S-a înscris în DDB de ceva timp, dar am vrut să-l anunțăm astăzi, ca să încheiem anul cu ceva frumos.

ACTORUL, CÂNTĂREȚUL și CÂINELE ȘTEFAN BĂNICĂ SUSȚINE PROIECTUL SOCIOS DDB.

Nu e chiar ușor să crești în umbra unui…

Publicată de Peluza Catalin Hildan-Dinamo pe Joi, 31 decembrie 2020

Ce spunea Bănică despre momentul în care s-a îndrăgostit de Dinamo

„Dinamo pentru mine a fost o stare de spirit. Eu când eram puşti, am prins o echipă pe care o ştiu şi acum cu Ştefan în poarta, cu Lucuţă, Cheran, Sătmăreanu, Sandu Gabriel, Dinu, Lucescu, Dudu Georgescu, Custov, Vrânceanu. O echipă bună a anilor ‘70 spre ‘80.

Aia a fost pentru mine starea de spirit, cu echipa aia m-a cucerit Dinamo şi am rămas dinamovist, probabil o să fiu până când mor. Dudu Georgescu a fost idolul meu, idolul copilăriei mele, toţi erau Kempes, campionatul din ‘78 din Argentina, eu eram cu Dudu Georgescu şi nu am să uit lucrul ăsta niciodată”, a povestit Bănică jr. în urmă cu câțiva ani.

Sursa: Prosport