sâmbătă 20 noiembrie 9:42 PM

Abonare la google news

Stadionul de 16 milioane de euro, de lângă București, va fi inaugurat în curând. Președintele a confirmat

Stadionul cel nou al celor de la Chindia Târgoviște este din ce în ce mai aproape să fie finalizat. Echipa antrenată de Emil Săndoi a fost nevoită să joace pe terenuri străine încă de la promovarea în Liga 1 din 2019.


Atunci a fost începută construcția noii arene „Eugen Popescu”, arenă care ar fi trebui să fie gata în vara acestui an. Nimic surprinzător însă pentru România, acest lucru nu s-a întâmplat.

Stadionul nou al Chindiei Târgoviște va fi gata cel mai târziu la startul sezonului viitor

Oficialii clubului dâmbovițean dau însă asigurări că suporterii nu vor mai aștepta foarte mult până își vor vedea echipa evoluând în orașul lor. Președintele Marcel Ghergu a anunțat că echipa sa va juca meciurile de acasă pe noul stadion cel mai târziu în debutul sezonului viitor. El este însă destul de optimist că acest lucru s-ar putea întâmpla încă din finalul acestei stagiuni.


Se lucrează intens la noul stadion. Sperăm să putem evolua acolo cât mai devreme. Tribuna veche e gata într-o lună, la cealaltă se lucrează. Eu prefer ca toate lucrările să fie finalizate așa cum trebuie și sezonul viitor să putem evolua acolo. Asta e preferința mea. Însă cu cât mai repede, cu atât mai bine. Cu siguranță, sezonul viitor Chindia va avea un nou stadion!

Există posibilitatea ca proiectul să fie gata mai repede, poate chiar pe parcursul acestui sezon. Impactul va fi uriaș! Ne dorim foarte mult să ne întoarcem acasă, pentru că e deja al 3-lea sezon în care suntem nevoiți să ne mutăm în alte părți”, a spus președintele Chindiei potrivit GSP.

Chindia Târgoviște, „victima” preferată a arbitrilor în acest sezon de Liga 1

Noua arenă va avea o capacitate de circa 9.000 de locuri, iar proiectul acesteia, în valoare de 16 milioane de euro, a fost susținut în totalitate de administrația locală. Acest stadion are o particularitate, aceea că gazonul a fost montat înainte ca tribunele să fie construite. Conform sursei citate, primarul orașului a făcut acest lucru pentru a avea motiv de laudă în campania electorală de la finalul anului trecut.

Până la inaugurarea noului stadion, Chindia Târgoviște se confruntă cu alte probleme mult mai mari. Echipa lui Săndoi a fost din nou dezavantajată grav de arbitraj, de această dată în meciul cu Rapid.

După meci, dâmbovițenii nu au mai rezistat și au făcut un scandal monstru. Marco Dulca și antrenorul Săndoi au avut discursuri extrem de dure la adresa brigăzii de arbitri.

Ieșirea lui Marco Dulca, criticată de Daniel Pancu: „Cine știe, poate își prezintă scuze tatăl său”

 

Playsport.ro


Stirile.eu