sâmbătă 14 mai 3:37 PM

Abonare la google news

Sportiva niponă Honda NSX va avea un succesor complet electric


Producătorul japonez de automobile Honda și-a prezentat recent strategia de tranziție către electrificare până în 2030. Aceasta include lansarea la nivel global a 30 de modele electrice, între care și succesorul cu zero emisii a lui NSX. Producția actualului modelul sport va fi oprită definitiv la finalul acestui an.


Producția modelului Honda NSX va fi oprită la finele lui 2022

Honda și-a propus să comercializeze până în anul 2040 la nivel global exclusiv mașini electrice. Japonezii s-au angajat să atingă neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050.

Constructorul nipon s-a angajat să atingă o producție anuală de peste două milioane de vehicule electrice până în 2030. De asemenea, va introduce noua tehnologie a bateriilor „solid-state”. Acestea permit încărcarea în 10 minute și oferă autonomii de peste 800 km. Honda intenționează să pună în vânzare modele electrice alimentate cu astfel de acumulatori în a doua jumătate a acestui deceniu.

Un prim pas în această direcție îl reprezintă lansarea a două modele 100% electrice complet noi. Este vorba despre un coupe Grand Tourer cu propulsor amplasat frontal și, respectiv, o mașină sport cu motor amplasat central.

Când ar urma să debuteze viitorul NSX electric?

Conform celor mai noi informații care circulă în industrie, acesta din urmă va fi succesorul cu emisii zero al actualului NSX. Acesta se află în prezent la cea de-a treia generație și este propulsat de un grup motopropulsor hibrid care are la bază o unitate V6 de 573 CP.

Japonezii au anunțat deja că producția lui NSX va fi oprită definitiv la sfârșitul acestui an. Acest ultim anunț este primul indiciu oficial că Honda intenționează să rămână în segmentul supercarurilor pe măsură ce implementează strategia de electrificare a gamei de modele. Viitorul NSX cu emisii zero ar putea debuta în 2025 sau 2026.

Honda este cel mai nou producător japonez care s-a angajat să construiască mașini sport electrice. Toyota a prezentat deja un astfel de model cu două locuri în stilul MR2, Lexus a confirmat că lucrează la un al doilea automobil sport electric, după versiunea pe baterii a modelului LFA.

De asemenea, Nissan a prezentat recent conceptul Max Out, în timp ce Subaru a dezvăluit conceptul STI E-RA, o sportivă cu emisii zero care este capabilă să producă 1.088 CP.

Sursa: Autocar

Promotor.ro