Abonare la google news

Spania intră în rândul țărilor care se baricadează de Paști. Toate restricțiile anti-Covid vor fi înăsprite

  • Autoritățile italiene vor impune un lockdown de 3 zile chiar de Paște.
  • Toate regiunile din Spania au decis să se autoizoleze.
  • Pașaportul de vaccinare pentru turiști va fi lansat în mai.

Italia se baricadează de Paști în fața coronavirusului. Și nu este singura țară din Europa care se teme de un val de îmbolnăviri, după sărbători. Toate regiunile spaniole au suspendat circulația și se autoizolează.

Ce plan are guvernul italian pentru asta?

Felix Damian, corespondent Aleph News: „Cabinetul lui Mario Draghi a decis să se blindeze Italia care încă este sub presiunea valului 3 de Covid. Ultima raportare înregistrează 25 de mii de infectări, cel mai mare bilanț din ultimele 3 luni și jumătate. Toate regiunile care erau în scenariul galben au fost ridicate la gradul de alertă portocalie, începând de luni. Lombardia și alte zone cu o rată mare de infectări vor trece în scenariul roșu. Autoritățile au înăsprit restricțiile și vor impune un lockdown de 3 zile chiar de Paște, în perioada 3 – 5 aprilie. Între timp se mizează pe vaccinarea masivă a populației, dar numai 1,8 milioane de persaone au primit până acum a doua doză.”

Cum vor fi sărbătorile de Paști în Spania?

Vor fi aproape la fel în ceea ce privește libertatea de mișcare. Aici, toate regiunile au decis să se autoizoleze și să nu permită decât deplasările în interes de serviciu sau pentru urgențe. Vor continua să fie interzise vizitele la domiciliu, iar lockdown-ul nocturn continuă în toate regiunile de la ora 22 sau 23 până la 6 dimineața. Toate resctricțiile vor fi înăsprite atât de Paști cât și în minivacanța de Sfântul Iosif din 19 martie.

Citeste si:  Gabi Luncă va fi înmormântată astăzi la cimitirul Dămăroaia din Bucureşti

Ce rol are vaccinarea în această strategie?

În Spania, vaccinarea începe să dea roade în special în căminele de bătrâni. Cazurile de infectare cu Sars-Cov-2 au scăzut cu 95 la sută. Între timp se continuă cu vaccinarea pe grupe de vârstă și pe categorii profesionale. Politistii, pompierii și forțele de securitate au prioritate acum la imunizare, în timp ce guvernul spaniol speră să țină virusul sub control până în mai când vrea să dea drumul la turism pe baza unui pașaport digital de vaccinare.

Citeste si:  Iran și Cuba colaborează pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Citeste articolul pe AlephNews

 11 total views