13 septembrie 10:18 PM

Abonare la google news

Sorin Cîmpeanu: Facem tot posibilul să evităm învățământul online, altfel înregistrează pierderi încă și mai mari toți elevii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni pentru B1 TV, că va face tot posibilul să păstreze deschise școlile deoarece încă nu sunt întrunite condițiile pentru ca învățământul online să fie unul de calitate în România.

Revenirea la predarea online ar acutiza încă și mai mult problemele apărute după izbucnirea pandemiei, a spus ministrul.

„Voi face tot posibilul cât sunt ministru să evit învățământul online. Atât timp cât n-ai conectivitate generalizată, echipamente pentru toți copiii, conținut digital, profesori pregătiți – avem câteva zeci de mii de profesori, dar sunt 200.000 cu toții – și, mai cu seamă, când n-ai platforme de evaluare să fii sigur că cel care răspune din spatele ecranului e cel care trebuie să răspundă, nu frații mai mari, nu când vom avea aceste condiții, vom avea un învățământ online foarte bun. Nu le avem acum, deși s-au făcut progrese față de anul trecut. Facem tot posibilul să evităm online-ul, că altfel înregistrează pierderi încă și mai mari toți elevii”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Premierul Florin Cîțu și-a exprimat speranța, la ceremonia la care a participat luni, cu ocazia începerii anului școlar 2021 – 2022, ca acesta să se deruleze cu prezență fizică până la sfârșit.

„Ce bine e să ne vedem cu toți aici în format fizic! Depinde doar de noi să rămânem așa tot anul! Am încredere că veți face tot ce ține de voi să rămânem în format fizic anul acesta. Din partea mea ați văzut că este scenariul meu de bază ”, a spus Florin Cîțu în fața participanților la festivitatea de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.

Premierul a fost însoțit de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a fost alături și de președintele Klaus Iohannis, la ceremonia de dimineață de la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna Valea Doftanei, din județul Prahova.

Citeste articolul pe Gandul