2 iunie 4:52 PM

Abonare la google news

Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros. Victorie după un meci de peste două ore şi jumătate cu Martina Trevisan

Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros. În turul trei, Sorana Cîrstea va evolua contra rusoaicei Daria Kasatkina, locul 37 mondial. Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 113.000 de euro.

Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros

Deși românca era văzută drept marea favorită a duelului, primul set a fost istovitor. Sorana Cîrstea a clacat la serviciu la 2-2, dar imediat după a reușit rebreak-ul. Echilibrul s-a păstrat până la 4-4, apoi românca s-a detașat decisiv. Setul al doilea i-a aparținut italiencei. Sorana a început încrezător actul secund, a câștigat primul game pe propriul serviciu, apoi a început să greșească, permițându-i Martinei să revină în joc. Aflată pe un val de încredere, italianca a făcut rapid 2-1, Sorana a revenit cu un break, dar apoi a pierdut 3 game-uri la rând, prin care Trevisan s-a desprins decisiv. Festivalul de break-uri din setul 2 a continuat și în decisiv. Trevisan a început setul foarte bine, a făcut rapid 3-1 și a ajuns la 6 break-uri consecutive, dar jucătoarea noastră și-a revenit și a intrat în avantaj la 4-4. Ultimul game, pe serviciul Soranei, a fost plin de emoții.  Sorana a salvat două mingi de break apoi a ratat două mingi de meci. A doua, din cauza unei duble greșeli, prima a ei din meci! A treia minge de meci a Soranei a fost izbăvitoare. Imediat după meci, Sorana a fost cuprinsă de emoții și a izbucnit în plâns!

Roland Garros 2021. Naomi Osaka s-a retras cu scandal, Ana Bogdan este în turul trei

 

Citeste articolul pe RomaniaTV