2 iunie 1:36 PM

Abonare la google news

Șofer de taxi din Timiș, cercetat pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat, luni, în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, patru cetăţeni străini într-un taxi condus de un șofer român.

Acesta este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În dimineaţa zilei de luni, 31 mai, a fost monitorizat grupul respectiv de patru persoane care, după ce a trecut frontiera din Serbia în România, pe jos, s-a urcat într-un autoturism înmatriculat în România.

Autovehiculul, care circula în regim de taxi, a fost oprit pentru verificări, la ieşire din localitatea Cenad, în apropierea frontierei cu Ungaria. În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperiţi, în calitate de pasageri, cei patru cetăţeni străini, toţi bărbaţi.

Poliţiştii de frontieră au condus persoanele în cauză şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 22 şi 24 de ani, iar şoferul autoturismului este un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiş.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru conducătorul auto, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de șofer, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și:

S-a dat alarma la granița României după ce doi polițiști de frontieră au dispărut: Oamenii legii au fost găsiți

Zeci de români de etnie romă trec zilnic din Mexic în SUA. Magda Matache (Universitatea Harvard): „SUA oferă politici mai umane pentru imigranți”

O româncă și-a cumpărat un autoturism de lux în Marea Britanie, în leasing, dar nu a mai plătit ratele. Ce a pățit, când a venit cu mașina în țară

 

Citeste articolul pe Gandul