31 mai 3:38 PM

Abonare la google news

Sociologul Dan Petre, despre cei care nu vor să se vaccineze: „Românii sunt printre cei mai superstiţioşi şi religioşi din Europa”

Studiile sociologice arată că aproximativ 30% din populaţia care refuză vaccinarea aşteaptă să vadă dacă este eficientă sau determină efecte secundare. Pentru aceşti oameni, scăderea cazurilor de COVID-19 arată că pandemia e pe cale să se termină sau chiar a făcut-o.

„Mai multe studii arată că românii sunt printre cei mai superstiţioşi şi religioşi din Europa si că au mai multă încredere în pseudo şi para-ştiinţe decât în ştiinţă. Iar vaccinul este un produs definitoriu al ştiinţelor medicale.”

Lipsa de încredere în autorităţi şi manipularea sunt alte două elemente cheie care fac ca unele persoane să nu se vaccineze. „Un alt motiv îl reprezintă suspiciunea de manipulare, temerea că informaţiile privind vaccinurile anti Covid (şi pandemie în general) sunt influenţate de diverse persoane, organizaţii sau instituţii. Eu încadrez toate aceste motive în contextul lipsei de încredere structurală a unor segmente de populaţie în ceea ce numim în sens larg autoritate”, spune sociologul, într-un interviu acordat G4Media.ro.

Dan Petre crede că trebuie să împrumutăm tactici care au fost folosite în majoritatea ţărilor din Europa şi Asia. El crede că, guvernul ar trebui să aibă campanii de informare mai persuasive şi personalizate pe fiecare segment de populaţie, iar accentul să fie pe emoţiile pozitive.

„Aş muta focusul de la TV către mediul online (în principal ecosistemul Google, Youtube etc.) şi aş apela mult mai mult la reţelele de socializare (Facebook, WhatsApp, Instagram). Ideea de a apela la influencers mi se pare una foarte bună, dar cred că aceştia trebuie să fie cu adevărat relevanţi pentru fiecare segment de audienţă. Aş folosi mesaje diferite, personalizate pentru fiecare segment de audienţă, nu doar mesaje generale, care vorbesc cu toată lumea în acelaşi fel”, a arătat Dan Petre.

Dan Petre mai spune că, discursul ultra-naţionalist, xenofob şi radical din România a contribuit la creşterea suspiciunilor despre vaccin. Acesta zice că „suprapunerea dintre cele două este temporară şi se produce mai degrabă pe zona unor nemulţumiri comune”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul