joi 29 iulie 1:06 PM

Abonare la google news

Simona Halep a reacționat după ce o rivală din circuitul WTA a agățat racheta în cui: „Îți doresc tot binele!”

Simona Halep (29 de ani) a reacționat după ce olandeza Kiki Bertens, fostă ocupantă a locului 4 mondial, s-a retras din activitate la doar 29 de ani. Bertens a fost una dintre rivalele importante ale Simonei Halep, jucătoarea batavă învingând-o pe româncă în finala de la Madrid 2019, cu scorul de 6-4, 6-4.


Kiki Bertens, jucătoare de tenis care a ocupat locul 4 mondial în anul 2019, aflată în prezent pe poziția 21 WTA, a decis să agațe racheta în cui! Olandeza a disputat ultimul meci al carierei, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind eliminată de Marketa Vondrousova (Cehia, 21 WTA) în turul I, scor 4-6, 6-3, 4-6.

Simona Halep și Kiki Bertens s-au întâlnit în nu mai puțin de 6 meciuri directe, iar românca și olandeza și-au împărțit victoriile. Chiar dacă Bertens s-a impus în ultimele două partide cu Halep, eleva lui Darren Cahill nu îi poartă resentimente rivalei, ba dimpotrivă!


Simona Halep a reacționat după ce Kiki Bertens s-a retras din activitate: „Îți doresc tot binele!”

Simona Halep i-a transmis un mesaj lui Kiki Bertens, după ce olandeza a decis să agațe racheta în cui la 29 de ani: „Felicitări, Kiki Bertens! Îți doresc tot binele în următorul capitol din viața ta”, a scris Simona pe pagina sa de Instagram. Bertens a cucerit 10 titluri WTA în carieră și a strâns 11,5 milioane de dolari din premii. Totodată, Kiki Bertens a fost una dintre rivalele importante ale Simonei Halep!

Kiki Bertens a început să joace tenis la vârsta de șase ani la ATV Berkenrode, un club de tenis unde jucau mătușa și unchiul ei. Ea a fost inițiată în tenis de către Martin Van der Brugghen, care i-a remarcat potențialul și a continuat să o antreneze pe Kiki cu bani puțini: „Am învățat-o pentru bani puțini, pentru că mi s-a părut interesant să văd cât de departe poți ajunge cu cineva”, a spus tehnicianul olandez.

Prosport.ro


Stirile.eu