joi 28 octombrie 1:47 AM

Abonare la google news

Șeful statului major al SUA confirmă testul cu rachetă hipersonică al Chinei: „Este foarte îngrijorător”

Șeful statului major al SUA, generalul generalul Mark Milley, a oferit prima confirmare oficială din SUA a desfășurării unui test cu arme hipersonice al Chinei. Experții militari spun că Beijingul pare să încerce să construiască un sistem menit să evite apărarea antirachetă americană, relatează Reuters.


Pentagonul a încercat să evite o confirmare directă a testului balistic chinez, care a avut loc în această vară, chiar dacă președintele american Joe Biden și alți oficiali și-au exprimat îngrijorarea la modul general cu privire la dezvoltarea armelor hipersonice chineze.

Dar Milley a confirmat explicit faptul că acest test a avut loc și a spus că este „foarte aproape” de un moment Sputnik, referindu-se la lansarea de către Rusia, în 1957, a primului satelit spațial, moment care a propulsat Moscova în cursa spațială din perioada Războiului Rece.


„Ceea ce am văzut a fost un eveniment foarte semnificativ, un test al unui sistem de arme hipersonice. Și este foarte îngrijorător”, a spus Milley într-un interviu pentru Bloomberg.

Experții în arme nucleare spun că testul balistic al Chinei pare să fie conceput pentru a evita apărarea SUA în două moduri. În primul rând, rachetele hipersonice se mișcă la viteze de peste cinci ori mai mari decât viteza sunetului, sau aproximativ 6.200 km/h, făcându-le mai greu de detectat și interceptat.

În al doilea rând, surse citate de Reuters spun că Statele Unite consideră că testul Chinei a implicat o armă care a orbitat mai întâi Pământul. Experții militari spun că este un concept din timpul Războiului Rece cunoscut sub numele de „bombardament orbital fracționat”.

Luna trecută, Secretarul Forțelor Aeriene Frank Kendall a făcut aluzie la îngrijorările sale cu privire la un astfel de sistem, vorbind despre o armă care ar intra inițial pe o orbită și apoi ar coborî spre țintă.

„Dacă folosești o astfel de abordare, nu trebuie să utilizezi o traiectorie tradițională ICBM – direct de la punctul de lansare până la punctul de impact”, a spus el.

„Este o modalitate de a evita apărarea și sistemele de avertizare împotriva rachetelor”, a adăugat Kendall.

Bombardamentul orbital fracționat ar fi, de asemenea, o modalitate pentru China de a evita apărarea antirachetă a SUA din Alaska, concepută pentru a combate un număr limitat de arme dintr-o țară precum Coreea de Nord.

Jeffrey Lewis de la Institutul de Studii Internaționale din Middlebury a spus că „cel mai simplu mod de a te gândi la sistemul de bombardament orbital al Chinei este „să-ți imaginezi o navetă spațială, să pui o armă nucleară ca încărcătură și să uiți de trenul de aterizare”.

Ministerul de Externe al Chinei a negat testul balistic. A spus că a efectuat un test de rutină în iulie, dar că „nu a fost o rachetă, ci un vehicul spațial”.

Atât Statele Unite, cât și Rusia au testat arme hipersonice.

Editor : M.B.


Digi24.ro


Stirile.eu